Napoleon, figură emblematică a istoriei, printre altele, ne-a lăsat şi zicerea extraordinară, care, cazon vorbind, sună bine: dacă vrei să distrugi o armată, dă comandă egală la doi.

Este ceea ce se întâmplă la noi, ţară trăitoare între mentalităţile bolşevice ale lui I.V. Stalin şi conduitele moftangiilor lui I.L. Caragiale. Vedem cu toţii, cum între cele mai importante funcţii din stat se duc bătălii pe viaţă şi pe moarte pentru că inşii care ne conduc au comenzi egale. Niciun prea mărit nu suportă sfaturile şi subordonarea nimănui. Este exact ceea ce se întâmplă între şeful executivului şi ocupantul magistraturii supreme din stat – preşedintele.

Unul este mai egal decât celălalt, călcându-se în picioare, în dispreţul unei naţii întregi, lanţul ierarhic de conducere în stat, fiind vizibil slăbit, toate acestea urmare unei stări bolnave a şarlatanilor şi inadaptaţilor politic.

Toate fraudele imense din instituţiile publice şi atâtea falimente comerciale, demagogia ajunsă la apogeu, lipsa de reacţie în contra a tot ceea ce este primejdios ordinii şi progresului în stat, toate dimpreună, fiind efectele unei stări morale sinistre şi acţiunilor bolnave ale liderilor noştri politici.

Se poartă un veşnic război psihologic murdar între liderii de diverse culori, aşezaţi pe diferite poziţii ierarhice de decizie, interesul naţional rămânând la cheremul capriciilor de domnişoare, orgoliilor şi vanităţii unor guvernanţi neisprăviţi.

Incultura şi gâlceava politică, neştiinţa conducerii la toate nivelele ierarhice lovesc direct, ca un berbece, în interesului naţional. Care, interes naţional, nu l-a definit nimeni, pentru că nu există în mintea lor ci doar a noastră.

Ori, dacă instituţiile cele mai de preţ din stat lucrează „la plezneală”, dizarmonic, cine să se mai ocupe de o asemenea definiţie.

Av