Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bijuterii din aur, furate de bonă

Publicat in Monitorul de Vrancea, luni 9 septembrie 2013 ·

O femeie angajată ca bonă, de o familie din Focşani, şi-a lăsat patronii fără mai multe bijuterii, în valoare de 10.000 de lei. Angajatorii au verificat dacă mai aveau în casetă bijuteriile după ce au văzut la televizor un reportaj despre o altă bonă, care îşi însuşise din bunurile patronilor. Când au deschis cutia cu bijuterii şi-au dat seama că ei înşişi se aflau într-o astfel de situaţie.

După ce s-a formulat plângere penală împotriva Ştefanei M., de 40 de ani, iar poliţiştii au demarat cercetările, a ieşit la iveală că bona amanetase bijuteriile celor care au angajat-o. Ştefana a ajuns să fie trimisă în judecată, fiind acuzată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani de furt în formă continuată.

În actul prin care instanţa de judecată a fost sesizată în acest caz, se arată că femeia a lucrat mai multă vreme la familia care a depus plângerea, iar aceştia nu o bănuiau că ar putea comite o asemenea faptă. După ce au vizionat la televizor un reportaj despre o femeie care lucra pe acelaşi şi care a furat din casa angajatorilor săi, le-a venit ideea să facă un inventar bunurilor de valoare din casă. Aşa au constatat că lipseau mai multe bijuterii din aur, de circa 40 de grame, în total.

Chiar dacă patronii au acuzat-o de furt, femeia s-a apărat şi a declarat că aurul i-a fost dat chiar de cei pentru care lucra, de bună voie, în luni diferite. Anchetatorii au descoperit că bona păstrase contractele de amanetare a bijuteriilor. Din păcate, bunurile nu au mai putut fi recuperate, motiv pentru care părţile vătămate s-au constituit părţi civile cu suma de 10.000 de lei.

Dosarul va fi soluţionat de magistraţii Judecătoriei Focşani.

O femeie angajată ca bonă, de o familie din Focşani, şi-a lăsat patronii fără mai multe bijuterii, în valoare de 10.000 de lei. Angajatorii au verificat dacă mai aveau în c

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidențiale 2025 Până la ora 21.00 s-au prezentat la urne peste 370.000 de români din diaspora

Ziua Constanta acum 7 ore
Până astăzi, 3 mai 2025, la ora 21:00, un număr de 374.109 alegători s-au prezentat la urne în diaspora, pentru a vota la primul tur al alegerilor prezidențiale din acest an. De asemenea, un număr de 4.106 alegători au votat prin corespondență, tota

SuperLiga: CFR Cluj învinge Universitatea Cluj cu 1-0

HotNews acum 4 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seară, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Universitatea Cluj, în etapa a șaptea din play-off-ul SuperLigii. Într-o primă repriză în care oaspeţii nu au existat practic pe teren, elevii lui Dan Petrescu au marcat în

Alegeri prezidențiale 2025 Premierul Marcel Ciolacu - „România îndeplinește toate standardele democratice în ceea ce privește organizarea alegerilor prezidențiale”

Ziua Constanta acum 8 ore
România îndeplinește toate standardele democratice în ceea ce privește organizarea alegerilor prezidențiale din luna mai, a declarat premierul Marcel Ciolacu, în cadrul întrevederii pe care a avut-o sâmbătă, 3 mai, la Guvern, cu vicepreședintele Com

Avertisment MAE privind o așa-zisă „listă neagră” a Administrației SUA: Dezinformare ce are toate caracteristicile unor interferențe derulate de actori statali

HotNews acum 8 ore
Ministerul de Externe atenționează sâmbătă asupra unor informații false distribuite în social media care vorbesc despre o așa-zisă „listă neagră” a Administrației SUA împotriva unor oficiali români. MAE consideră aceste dezinformări drept acțiuni de

Care este starea președintelui sârb Aleksandar Vucic, dus la spital după revenirea intempestivă din SUA

HotNews acum 4 ore
Președintele sârb Aleksandar Vucic a fost internat sâmbătă la un spital militar din Belgrad după ce s-a întors din Statele Unite și se află într-o stare „stabilă”, potrivit unei surse medicale citate de agenția France Presse, transmite Agerpres. Ale

Lista completă a secțiilor de votare din străinătate. MAE și AEP dau asigurări că sunt suficiente buletine de vot

HotNews acum 9 ore
Autoritatea Electorală Permanentă și Ministerul Afacerilor Externe au dat asigurări că există suficiente buletine de vot pentru românii care vor vota în secțiile organizate în străinătate. AEP și MAE recomandă cetățenilor să consulte lista cu secții

Formula 1: Max Verstappen, în pole position la Miami la o zi după ce a devenit tată

News.ro acum 3 ore
Olandezul Max Verstappen (Red Bull) a obţinut, sâmbătă, al treilea pole position din acest sezon, la Miami Grand Prix, a şasea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Verstappen a reuşit performanţa la doar o zi după ce a anunţat că el şi Kelly

Un cardinal glumeşte că va „fugi în Sicilia” dacă va fi ales papă de conclav

G4Media acum 6 ore
„Nu am absolut nicio ambiţie. Nu m-aş putea imagina niciodată în acest rol”. Cu patru zile înainte de începerea conclavului, Cristóbal López Romero, arhiepiscopul de Rabat, a făcut o declaraţie surprinzătoare pentru presă. Cardinalul în vârstă de 72

MAI raportează 20 de posibile incidente electorale, inclusiv corupere a alegătorilor în județul Iași și continuarea propagandei electorale

Ziua Constanta acum 7 ore
În ceea ce privește alegerile locale parțiale, în cursul aceleiași zile au fost semnalate patru situații de continuare a propagandei electorale după încheierea campaniei, a arătat Dajbog. Structurile Ministerului Afacerilor Interne au fost sesizate

Warren Buffett se retrage de la șefia Berkshire Hathaway după mai bine de șase decenii. Cine va fi succesorul său

HotNews acum 6 ore
Celebrul investitor Warren Buffett a anunțat, sâmbătă, că intenționează să plece de la conducerea concernului Berkshire Hathaway la finele acestui an, informează AFP. Buffett a condus acest conglomerat mai bine de șase decenii. „A venit momentul ca

Vremea

București
acum

16°
dum.

15°/30°
lun.

16°/27°
mar.

12°/22°
mie.

13°/18°
Iasi
acum

13°
dum.

12°/30°
lun.

11°/22°
mar.

10°/17°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

6°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/16°
mie.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

11°/28°
lun.

12°/21°
mar.

10°/16°
mie.

10°/12°
Timisoara
acum

12°
dum.

11°/25°
lun.

12°/22°
mar.

9°/20°
mie.

10°/15°