Mesajul a fost trimis. Multumesc!

China a anunţat eronat că Istanbul a fost ales ca organizator al Jocurilor Olimpice

Publicat in Antena 3, duminică 8 septembrie 2013 ·

Internauţii chinezi au criticat, duminică, presa de stat din ţara lor, care a anunţat eronat că oraşul Istanbul a fost ales ca organizator al Jocurilor Olimpice de vară din 2020 şi că Tokyo, metropola care va găzdui de fapt competiţia, a pierdut cursa, informează AFP, conform Mediafax.

Agenţia China Nouă a anunţat, pe site-ul său, că la Buenos Aires a fost ales oraşul Istanbul de către Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) pentru a găzdui JO.

La rândul său, televiziunea de stat chineză a afişat pe ecran informaţia că oraşul Tokyo a fost eliminat din cursa în care s-au aflat şi Istanbul şi Madrid.

Aceste informaţii eronate au fost ulterior scoase de pe site, respectiv de pe ecran, însă duminică au continuat să facă obiectul unor comentarii acide.

"S-au făcut de râs", a notat Yan Tao pe Sina Weibo, principala platformă de microblogging din China.

Este posibil ca agenţia China Nouă să fi confundat votul final cu cel dinainte, de departajare pentru finală, dintre oraşele Istanbul şi Madrid, câştigat de turci.

"Mincinoşii trebuie să dea socoteală, altfel nu există dreptate", a scris alt internaut, identificat ca McMonkey, referindu-se la represiunea autorităţilor faţă de persoanele care propagă zvonuri pe internet.

Anul trecut, Cotidianul poporului, organul de presă oficial al Partidului Comunist Chinez (PCC), a luat drept bună informaţia publicată de un jurnal satiric american, conform căruia conducătorul nord-coreean Kim Jong-Un a fost ales cel mai sexy bărbat în viaţă din 2012.

Anumite comentarii s-au concentrat, duminică, asupra alegerii ca gazdă a JO a oraşului Tokyo, cu care oficialităţile de la Beijing au discuţii legate în special de perioada cuceririlor nipone din secolul XX. China şi Japonia îşi dispută suveranitatea insulelor din marea Chinei de Est, numite

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 12 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 7 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 7 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 5 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 9 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 6 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Ridicări auto - 9 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
Prin prezenta, Primăria Municipiului Braşov aduce la cunoştinţă publică, faptul că vehiculele cu următoarele caracteristici: - Auto Nr. FN, Marca BMW, Culoare roşu, Proprietar necunoscut, locul unde a fost găsită str. Dimitrie Cantemir nr. 3 -9; - A

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 13 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Vremea

București
acum

24°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

21°
mie.

20°/28°
joi

16°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/28°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/30°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

13°/22°
joi

12°/15°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

14°/24°
vin.

14°/25°
sâm.

13°/28°