Poliţiştii olteni au demarat o campanie de conştientizare a conducătorilor auto cu privire la o nouă metodă de furt din autoturisme. Este vorba de înţepatul anvelopelor autoturismului, în timp ce acesta este în deplasare.
Poliţiştii spun că, în ultima perioadă, au primit mai multe sesizări cu privire la furturi din autoturisme prin metoda înţepării anvelopelor. Hoţii acţionează în grup, pe timp de noapte şi, în timp ce unul dintre ei traversează strada, altul înţeapă anvelopa maşinii, care a oprit pentru a acorda prioritate pietonului. Ulterior, în timp ce şoferul schimbă roata autovehiculului, hoţii, profitând de neatenţia acestuia, fură bani şi bunuri din interior. Pentru comiterea faptelor aceştia folosesc autoturisme, cu ajutorul cărora părăsesc locul faptei, în foarte scurt timp.
„Am avut două astfel de cazuri, în ultimul timp, pe DN65, spre Piteşti. Au fost prejudicii însemnate pentru că respectivii se îndreptau spre Capitală pentru a lua marfă, având asupra lor sume importante de bani. Acţiunea noastră vizează neglijenţa conducătorilor auto”, a declarat comisarul şef Claudia Radu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.
Victimele sunt alese din rândul şoferilor de autoutilitare, care, în general, tranzitează judeţul pentru a achiziţiona marfă de la mari depozite comerciale, din alte localităţi, şi deţin sume importante de bani. Pentru prevenirea unor astfel de situaţii, poliţiştii au o serie de recomandări: nu lăsaţi la vedere, în interiorul maşinii, diferite bunuri de valoare (dispozitive antiradar, sisteme GPS, genţi, borsete, aparatura electronică), chiar dacă lipsiţi pentru scurt timp; dacă aţi coborât din autovehicul, chiar şi pentru scurt timp (inclusiv pentru remedierea unor disfuncţionalităţi), asiguraţi-vă că aţi încuiat vehiculul şi acordaţi atenţie bunurilor de valoare pe care le aveţi în interior; în staţiile de alimentare cu