Ascunzând printre muşchi şi ierburi înalte una din puţinele plante carnivore din România, cu o adâncime de peste cinci metri şi o frumuseţe misterioasă ce a dat naştere mai multor legende, mlaştina de la Iaz, arie protejată de interes naţional cu specii rare de plante şi animale, este o poveste prea puţin spusă şi cunoscută de către iubitorii de natură de la noi şi de pretutindeni.

Când spui “mlaştină” gândul îţi zboară la terenuri instabile, ce pot înghiţi într-o clipă musafiri nepoftiţi ce au avut o clipă de neatenţie sau au făcut un pas greşit. La Iaz, lucrurile stau cu totul altfel, iar drumul recent asfaltat te duce aproape pe neobservate, către marginea satului, pentru a ajunge, câteva zeci de secunde mai târziu, la poarta improvizată din pari cu coaja albă, de mesteacăn, ce te anunţă că destinaţia finală este chiar în faţa ta.

Povestea rezervaţiei naturale de la Iaz începe undeva în Pleistocen, acum circa 10.000 de ani, atunci când, în urma unor alunecări de teren s-a format un lac, ce prin colmatare a dat naştere unei mlaştini ce are astăzi o suprafaţă de aproape o jumătate de hectar şi o adâncime maximă de 5,1 metri, potrivit unor cercetări din anii 80. Întreaga rezervaţie însă are o suprafaţă de 10 hectare şi a fost declarată arie protejată de interes naţional în anul 2000, pe baza unor studii ştiinţifice existente la data respectivă, în special studii asupra florei şi vegetaţiei, considerându-se că Mlaştina de la Iaz are o importanţă ştiinţifică.

Cu o pereche de cizme verzi în picioare, Nicolae Bodea, ghidul acestei călătorii de început de septembrie, e nerăbdător să împărtăşească şi altora povestea rezervaţiei, a proiectului european prin care s-a dorit conservarea şi conştientizarea oamenilor privind importanţa ei, dar mai ales legendele despre mlaştină şi împrejurimile ei auzite de la bunici şi străbunici.

“Ne aflăm în perime