Redau mai jos articolul colegului meu Adrian Szelmenczi de la MaghiaRomânia despre meciul România-Ungaria şi faptele ultraşilor maghiari şi români. De citit până la final, mai ales părţile pe cât de greu de înghiţit, pe atât de juste.
„Cu siguranţă, ziua de 6 septembrie va fi una pe care nu o voi uita foarte curând”, spune János, suporter maghiar din Bucuresti. „Chiar dacă înfrângerea cu 3-0 a fost amară, modul în care am trăit acest meci ca suporter îmi va rămâne multă vreme întipărit în minte. Desigur, e greu sa-i explic cuiva care nu e microbist ce e cu pasiunea asta pentru fotbal, însă vă spun sincer, la un meci cum a fost cel între România şi Ungaria vinerea trecuta nu ţi-e dat sa asişti în fiecare zi.”
„Ştiam că va fi o zi mai plină, aşa că mi-am luat liber de la muncă”, povesteste in continuare János. „Am stabilit cu colegii de galerie care veneau de la Cluj să ne întâlnim înainte de meci la o bere undeva prin Centrul Vechi. Eventual, de acolo să pornim stadionul Naţional. Dintre cei pe care îi cunoşteam eu, au venit vreo douăzeci: şi unguri şi romani. I-am aşteptat la gară pentru că urma să fiu ghidul lor prin Bucureşti.
În Centrul Vechi ne-a fost destul de simplu să-i găsim pe ceilalţi oameni care erau în Bucuresti pentru meci: se auzeau deja scandările "Magyarország" şi "Hajrá magyarok". Mai erau câteva ore bune până la meci, însă deja toată lumea intrase în atmosferă. Deja, o parte din galeria celor veniţi de la Cluj au început şi ei să scandeze "Magyarország, Magyarország" şi să fluture steagurile de roşu-alb-verde. Cealaltă jumătate a clujenilor încerca de asemenea să-i acopere: "România! România!" Şi aşa am ajuns împreună lânga mesele ocupate de cei care veniseră de la Budapesta. Ne-am asezat lânga ei şi am stat câteva ore bune la discuţii si la cântat, maghiarii din Cluj fiind translatori în aceste discuţii.
S-a auzit şi "Deşt
