Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat că nu are încă un punct de vedere asupra proiectului Roşia Montană şi că se va deplasa „în acea zonă” pentru a discuta cu toate părţile.
Social-democratul a adăugat că le-a spus şi celorlalte grupuri parlamentare să trimită delegaţii în zona Roşia Montană, pentru a discuta la faţa locului cu oamenii.
„Vom face o deplasare în acea zonă, vom asculta ambele părţi, vom vedea câte mii de locuri de muncă se fac. Eu am sfătuit toate grupurile politice să-şi programeze vizite în acea zonă să asculte ambele părţi, să citească foarte bine proiectul de lege, acesta este rolul unei comisii speciale”, a spus Zgonea.
El a avertizat că dacă statul român nu va putea plăti despăgubirile către firma care doreşte să exploateze zăcămintele de la Roşia Montană, atunci va trebui găsită o soluţie.