Cei care isi tin banii in banci, respectiv cei pentru care depozitul bancar reprezinta principala forma de economisire, se confrunta de aproape un an cu ceva nou care naste multe intrebari, socoteli lunare si multa presupunere in ceea ce priveste viitorul:

1) cifrele mici, adica ratele mici la depozite, fie ca sunt la lei, fie ca sunt la euro;

2) o schimbare de scadente pe care deponentii nu prea au trait-o, respectiv cine vrea dobanzi mai mari trebuie sa-si lase banii pe termen lung pe unul, trei sau cinci ani fata de o luna, trei luni, sase luni cu care erau obisnuiti, ceea ce implica o confruntare cu necunoscutul in tot acest timp;

3) miscarile de curs in sus sau in jos de cateva procente, pe care guvernatorul BNR Mugur Isarescu nici nu le mai ia in considerare, dar care anuleaza peste noapte castigul rezultat dintr-un depozit

bancar, unde ratele sunt mici. Asta daca nu produce pierdere.

Fata de 2008-2010, asta ca sa iau o perioada mai apropiata, dobanzile la lei si la euro s-au injumatatit, daca nu chiar mai mult. In 2009, bancile plateau o dobanda de 10-14% la lei in functie de cat le ardea buza, iar acum platesc 3-5,5%. In 2009, la euro, pentru a-si asigura lichiditate avand in vedere inceputul crizei, bancile plateau 6-8% si chiar 10% pentru sumele mari, de la un milion de euro in sus, iar acum ofera 1,5-3,8%.

In 2009, la o crestere a cursului leu-euro de 6,9%, castigul in euro adus de un depozit in lei (dobanda la lei minus cresterea cursului) a fost de 5-6%. Cam cat dobanda la euro. Deci cine a avut lei nici nu a castigat, nici nu a pierdut real in euro. In 2010, la o dobanda in lei de 7-10% si o depreciere a cursului de 1,3%, castigul real in euro a fost de 6-9%. Daca facem o comparatie cu dobanzile la euro care au mai scazut, spre 4-5%, rezulta un plus real peste un depozit la euro de 2-3%. In 2011, la o crestere a cursu