Gabriel Resources va analiza toate opţiunile posibile în cazul respingerii propunerii legislative privind dezvoltarea proiectului Roşia Montană, inclusiv transmiterea unei notificări formale referitoare la intenţia de a iniţia o acţiune în instanţă. Acţiunile Gabriel Resources s-au prăbuşit luni cu până la 70% la bursa din Toronto, după ce au deschis la 1,1 dolari canadieni pe unitate, compania recomandând la începerea şedinţei tranzacţionarea cu prudenţă.
Gabriel Resources a luat notă de declaraţiile premierului Victor Ponta şi ale altor miniştri din Guvernul României, apărute în presă luni, potrivit cărora proiectul de lege privind proiectul Roşia Montană urmează să fie respins înainte de a fi dezbătut de cele două Camere ale Parlamentului, se arată într-un comunicat al companiei canadiene.
Fără a lua în calcul că Guvernul a aprobat proiectul de lege în şedinţa din 27 august, iar sondajele recente arată susţinere în România pentru continuarea proiectului, pare că Executivul a instituit proceduri de urgenţă pentru a opri orice dezbatere în Parlament, notează Gabriel Resources.
"Gabriel încearcă să obţină rapid confirmări privind decalraţiile făcute şi clarificări asupra impactului asupra propunerii referitoare la avizarea proiectului Roşia Montană. Dacă propunerea legislativă este respinsă, compania va evalua toate variantele de acţiune disponibile, inclusiv notificarea formală a intenţiei de a iniţia un litigiu ca urmare a multiplelor încălcări ale tratatelor internţionale referitoare la investiţii", se arată în comunicat.
Compania a recomandat, în comunicat, precauţie investitorilor care tranzacţionează acţiunile Gabriel Resources până la o nouă notificare.
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că soluţia pentru proiectul Roşia Montană este respingerea în regim de urgenţă a acestuia la Senat, apoi şi la Cameră, adăugând: "Şi c