Pe parcursul ultimei saptamani, am fost martorii unor evenimente de strada a caror amploare a amintit, pe alocuri, de protestele de la inceputul lui 2012, care au condus la caderea guvernului Boc si, ulterior, a cabinetului MRU. In mai multe orase importante din tara, dar mai ales in Capitala, mii de cetateni au protestat impotriva proiectului de exploatare a aurului la Rosia Montana, precum si impotriva inactiunii factorilor decizionali in ceea ce priveste problema cainilor fara stapan. Moartea unui copil de 4 ani din Bucuresti, sfasiat de o haita de maidanezi la marginea Parcului Tei, s-a aflat la originea unei descatusari emotionale patetice, marcata de politicieni in lacrimi, ONG-uri incriminate si parinti speriati de perspectiva ca propriii lor copii sa sfarseasca, intr-o zi, devorati de haitele hamesite. Un nebanuit fir rosu traverseaza ambele “istorii”: atat in cazul Rosia Montana, cat si in cazul maidanezilor ucigasi indiferenta si dezinteresul politicienilor ne-au adus in punctul in care ne aflam.

Nicaieri in lume cainii vagabonzi nu-s o problema de siguranta nationala: la noi incep sa fie, daca nu cumva deja au devenit. De 10-15 ani, autoritatile locale se ascund dupa deget in problema maidanezilor, invocand extrase din legi care le interzic sa eutanasieze cainii fara stapan capturati pe domeniul public. Nimic mai fals! O municipalitate dispune, prin lege, de atributiuni largi, circumscrise autonomiei decizionale locale, care-i permit, oricand, sa promoveze proiecte de hotarare – legi locale – menite a reglementa o stringenta problema de ordin local. Cum maidanezii au devenit un flagel in toate orasele importante din tara, orice primarie si consiliu local aveau obligatia de a interveni in vederea remedierii problemei. Din pacate, in Romania se vorbeste de autonomie decizionala locala doar cand se pune problema impartirii banilor din bugetul centra