Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tănase în locul 'turcului' Stancu! Cine îi ia locul lui Bourceanu? Vezi schimbările gândite de Piţurcă şi echipa pregătită pentru Turcia

Publicat in Pro Sport, luni 9 septembrie 2013 ·

Golul marcat împotriva Ungariei îl trimite pe Cristi Tănase printre titularii pe care Piţurcă îi pregăteşte pentru meciul cu turcii, de marţi. Stelistul îi va lua locul lui Bogdan Stancu în banda stângă

Aproape sigur, Chiricheş va fi păstrat în apărare, urmând ca Hoban să îl înlocuiască pe suspendatul Bourceanu

Victor Piţurcă este conştient că, împotriva României, turcii îşi joacă ultima şansă de a rămâne în cursa pentru baraj şi că echipa antrenată acum de Fatih Terim va arăta mult mai bine decât la Istanbul, acolo unde tricolorii s-au impus la limită, prin golul lui Grozav. La fel gândesc şi jucătorii naţionalei, cei care se aşteaptă ca turcii să fie incomparabil mai puternici decât adversarii de vinerea trecută. „La Istanbul am fost dominaţi, nu trebuie să uităm asta. Noi am jucat foarte bine tactic şi am marcat la una dintre puţinele ocazii avute. În schimb, la Budapesta am fost penibili şi am scos un punct, iar acum i-am bătut pe unguri fără drept de apel”, susţin mai mulţi tricolori.

Selecţionerul are de rezolvat câteva probleme în puţinele ore rămase până la disputarea meciului cu turcii, iar cea mai arzătoare dintre ele este legată de absenţa lui Bourceanu. Cel mai probabil, Piţurcă va merge pe varianta titularizării lui Hoban, cel care ar urma să facă pereche cu Pintilii la mijlocul terenului: „Nu îl văd pe Chiricheş o variantă pentru postul de închizător. Folosirea lui Hoban mi se pare o idee mai bună şi faptul că l-a introdus în teren contra Ungariei arată că va fi folosit marţi”, a comentat şi Dorinel Munteanu, cel mai selecţionat tricolor din toate timpurile.

Maxim trece în centru

O altă schimbare pe care Piţurcă o pregă­teşte pentru meciul cu Turcia este introducerea lui Cristi Tănase în „11”-le de start. Reuşita stelistului din finalul meciului cu Ungaria a confirmat forma bună pe

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu vrea ca Agenția Națională Antidrog să fie mutată la Ministerul Sănătății. „Tinerii care cad pradă drogurilor trebuie să fie ajutați”

Ziare.com acum 48 minute
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, luni, 23 septembrie, că lupta împotriva drogurilor trebuie să treacă la un cu totul alt nivel şi a anunţat că i se pare normal că Agenţia Naţională Antidrog (ANA) să treacă la Ministerul Sănătăţii. Ciolacu conside

PSD se opune amendamentului „Iohannis”. Decizia, cu unanimitate de voturi - surse

Mediafax acum 54 minute
(continuă) ULTIMELE ȘTIRI Emmanuel Macron spune că ar trebui să „regândim relaţia noastră cu Rusia” după războiul din Ucraina Cazul care a zguduit Italia: Începe procesul uciderii brutale a studentei Giulia Cecchettin Zeci de atacuri aeriene israeli

Nivelul Dunării a crescut alarmant. Autoritățile verifică din elicopter zonele cu risc de inundații

Ziare.com acum o ora
Debitul fluviului Dunărea continuă să crească alarmant. Duminică, 22 septembrie, la intrarea în țară, în zona Baziaș, Dunărea a înregistrat un debit de 6.100 metri cubi pe secundă, cu mult peste media multianuală pentru luna septembrie, transmite Ap

Președintele Iohannis l-a decorat cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler pe cel care l-a comparat cu Hitler

Ziua Constanta acum o ora
Klaus Iohannis l-a decorat pe omul care l-a comparat pe șeful statului cu Hitler în timpul pandemiei. Este vorba despre fostul viceprimar al Capitalei, Aurelian Bădulescu, conform stiripesurse.ro Președintele României, Klaus Iohannis, l-a decorat pe

Elon Musk va duce „pe oricine” pe Marte - dar nu şi dacă Kamala Harris devine preşedintele SUA

Mediafax acum 3 ore
„Nu vom ajunge niciodată pe Marte dacă Kamala câştigă”, spune fondatorul SpaceX, Elon Musk. Planeta roşie a devenit cea mai recentă monedă de schimb în cursa prezidenţială din SUA, susţine Sky News. Duminică seara, Musk le-a spus urmăritorilor săi X

Un preot din Bacău și un paramedic, trimiși în judecată după ce au amenințat cu moartea un jurnalist / Acesta a scris o știre despre un tânăr, fiul preotului, că a tâlhărit trei persoane

G4Media acum 3 ore
Un preot și un paramedic au fost trimiși în judecată, după ce în urmă cu un an au amenințat cu moartea un redactor al publicațiilor Ziarul Clujean și Info Huedin, anunță Ziarul de Bacău. Dosarul s-a aflat în lucru la polițiștii Secției 8 Poliție Rur

APMGR: Directiva UE privind tratarea apelor reziduale ar putea duce la dispariţia unor medicamente

Mediafax acum 20 minute
APMGR, care reprezintă producătorii de medicamente generice şi biosimilare, solicită amânarea adoptării acestei directive şi reevaluarea modului în care directiva afectează aprovizionarea cu medicamente generice. Companiile membre APMGR furnizează p

Kamala Harris câștigă teren în fața lui Donald Trump. Ce arată cele mai recente sondaje

Ziare.com acum 3 ore
Vicepreşedinta SUA, Kamala Harris, îl devansează pe rivalul republican Donald Trump cu 5 puncte procentuale, într-un sondaj NBC News publicat duminică, 22 septembrie, din care rezultă că respondenţii au ajuns să aibă o opinie mai favorabilă despre e

AUR suspendă activitățile de campanie! Participă la lucrări de reconstrucție a caselor afectate de inundații

Ziua Constanta acum 2 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a decis suspendarea tuturor activităților de campanie în perioada următoare, singura activitatea pe care candidații și conducerea AUR urmează să o desfășoare fiind aceea de a veni în sprijinul românilor afectați

PNL a sesizat BEC în legătură cu proiectul ce ar permite candidatura președintelui Iohannis la alegerile parlamentare

Ziua Constanta acum 36 minute
PNL a sesizat Biroul Elecoral Central pentru a se pronunța în legătură cu proiectul de modificare a Legii 208/2015, care ar permite candidatura președintelui Klaus Iohannis la alegerile parlamentare, potrivit agerpres.ro. Conform PNL, sesizarea a fo

Vremea

București
acum

24°
lun.

16°/26°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/28°
Iasi
acum

21°
lun.

14°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/26°
Constanta
acum

25°
lun.

18°/25°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/20°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

21°
lun.

13°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

15°/26°