Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pavel Piroş este supărat pe Nădăban: „Greşeala lui ne-a costat enorm”

Publicat in Glasul Aradului, marți 10 septembrie 2013 ·

Pavel Piroş a regretat la finalul me­ciului de la Sebiş ratările mari ale jucătorilor săi, dar şi eroarea lui Nădăban, luat în colimator de şeful din podgorie: „A fost un meci frumos, echilibrat, am avut două ocazii monumentale, prin Alin Mihai şi apoi la acea fază, cu Burian. Greşeala lui Nădăban ne-a costat însă enorm de mult, nu mă aşteptam la o astfel de greşeală din partea unui jucător cu o experienţă atât de mare, sincer ne bazam mult pe el în acest meci”, a declarat Piroş. Preşedintele şoi­milor nu face o tragedie din înfrângerea cu Sebişul, mai ales că acesta a fost doar primul meci, iar Dan Cuedan nu a avut la dispoziţie tot lotul:

„Asta e, o luăm de la capăt, se văd şi semnele că nu am jucat în prima etapă, sperăm ca tot aici, vineri, să facem o figură frumoasă cu Zalăul. Viţu a fost la lotul naţional al Moldovei, Hernandez are probleme medicale, Iovan nu a putut juca nici el, am fost puţin descoperiţi la mijloc. Şi tot ce v-am spus sunt jucători sub 21 de ani, care contează enorm, am forţat cu Marinescu şi Rusu”, a mai spus, la final, Piroş.

Oficialul trupei din Pâncota nu a uitat să îl felicite pe bunul său prieten, primarul Gheorghe Feieş: „Felicit echipa Sebişului, acum pot să respire şi ei liniştiţi, au victorie cu Pâncota, totul este ok”, a încheiat, glumeţ, preşedintele celor de la Şoimii.

Pavel Piroş a regretat la finalul me­ciului de la Sebiş ratările mari ale jucătorilor săi, dar şi eroarea lui Nădăban, luat în colimator de şeful din podgorie: „A fost un meci frumos, echilibrat, am avut două ocazii monumentale, prin Alin Mihai şi apoi la acea fază, cu Burian. Greşeala lui Nădăban ne-a costat însă enorm de mult, nu mă aşteptam la o astfel de greşeală din partea unui jucător cu o experienţă atât de mare, sincer ne bazam mult pe el în acest meci”, a declarat Piroş. Preşedintele şoi­milor nu face o tragedie din înfrângerea

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum o ora
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum o ora
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 4 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 5 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

ATAC armat într-un centru comercial din Oslo. Cel puțin o persoană a fost rănită

Gandul acum 2 ore
Autoritățile din Oslo sunt în stare de alertă, în urma unui atac armat care a avut loc în centrul comercial Tveita, sâmbătă, 19 iulie. Potrivit ultimelor informații, incidentul a fost generat de un conflict între doi indivizi. Cel puțin o persoană a

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 4 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Turul Franței. Thymen Arensman a câștigat etapa a 14-a, prima sa victorie în Marea Buclă

Mediafax acum o ora
Ciclistul din Țările de Jos Thymen Arensman (Ineos Grenadiers) a câștigat sâmbătă seară cea de-a 14-a etapă din Turul Franței, după aproape cinci ore, rundă disputată între Pau și Luchon-Superbagnères, pe o distanță de 182.6 kilometri. Ciclistul de

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

MotoGP: Marc Marquez a câştigat sprintul în Cehia. Emoţii pentru spaniol din cauza unei anchete privind presiunea în pneuri

News.ro acum o ora
Marc Marquez (Ducati) a obţinut, sâmbătă, în cadrul Marelui Premiu al Cehiei, a 11-a victorie în sprint din sezonul MotoGP, dar bucuria spaniolului a fost amânată pentru scurt timp din cauza unei investigaţii privind încălcarea regulilor privind pre

Portul din Barcelona va reduce capacitatea terminalelor de croaziere până în 2030, din cauza turismului excesiv

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Portul din Barcelona, cel mai aglomerat port de croaziere din Europa, îşi va reduce capacitatea de operare a terminalelor de pasageri până în 2030, în contextul în care autorităţile locale încearcă s

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

25°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°