Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Amânare de un an: Autostrada Orăştie-Sibiu, de 82 km, va fi gata abia anul viitor, deşi trebuia deschisă în aprilie

Publicat in Ziarul Financiar, marți 10 septembrie 2013 ·

Autostrada Orăştie-Sibiu, cu o lungime de 82 de kilometri, va fi finalizată în întregime abia anul viitor, în ciuda faptului că cele patru tronsoane care o compun aveau ca termen contractual de finalizare luna aprilie a acestui an.

Autostrada Orăştie-Sibiu va lega tronsonul Deva-Orăştie (32,5 kilometri), pe care în prezent circulaţia este deschisă, de Sibiu-Piteşti (116 kilometri), o autostradă pentru a cărei construcţie nu există bani în acest moment, dar pe care statul intenţionează să o includă în schema de finanţare prin fonduri europene în exerciţiul 2014-2020.

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) promite însă că trei din cele patru loturi ale autostrăzii Orăştie-Sibiu, care cu­mulează circa 60 de kilometri, vor fi finalizate anul acesta, cel mai târziu în no­iembrie, în timp ce al patrulea lot va fi deschis circulaţiei abia anul viitor, din cauza unor alunecări de teren care au decalat termenele de finalizare.

Tronsonul pe care se va tăia prima oară panglica inaugurală este primul lot, care începe la Orăştie, CNADNR estimând că acesta va fi deschis circulaţiei în luna septembrie, în ciuda faptului că la începutul lunii constructorul austriac Strabag mai avea de finalizat o cincime din autostradă. Lucrările la tronsonul cu o lungime de 24,1 kilometri au început în a doua parte a anului 2011, dar până la începutul acestui an nici jumătate din autostradă nu era gata, stadiul fizic situându-se la 1 februarie la circa 47,9%. Contractul pentru construcţia acestui tronson se ridică la circa 160 de milioane de euro, iar până în prezent constructorul Strabag a încasat circa 67,4 milioane de euro de la CNADNR pentru această autostradă şi a construit circa 81,3% din şosea.

Promisiuni pe final de an

Următoarele două tronsoane pe care se va deschide circulaţia, în noiembrie, sunt lotul al

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primii şapte ostatici eliberaţi de Hamas au trecut frontiera în Israel, anunţă armata. ”Lupta noastră nu s-a terminat”, anunţă Forumul Familiilor Ostaticilor

News.ro acum o ora
Armata israeliană anunţă luni, într-un comunicat publicat pe Telegram, că cei şapte ostatici - Eitan Mor, Gali şi Ziv Berman, Matan Angrest, Omri Miran, Alon Ahel şi Guy Gilboa-Dala - ”tocmai au trecut frontiera către teritoriul israelian” cu forţel

Titus Corlățean se retrage din cursa pentru șefia PSD: „Proiectul nostru de înnoire nu este fezabil. PSD a devenit un spaţiu dominat de tranzacţii, frici şi calcule personale”

HotNews acum 52 minute
După retragerea lui Corlățean, actualul președinte interimar Sorin Grindeanu rămâne singurul candidat la șefia partidului. Senatorul Titus Corlățean a anunțat luni că se retrage din cursa pentru funcția de președinte al Partidului Social Democrat, s

Cine sunt ostaticii israelieni care urmează să fie eliberaţi de Hamas? Când este preconizată predarea

HotNews acum 3 ore
Gruparea militantă palestiniană Hamas urmează să elibereze luni zeci de ostatici pe care îi ţine în Gaza de doi ani, în schimbul a aproape 2.000 de deţinuţi şi prizonieri palestinieni, conform termenilor acordului dintre Israel şi Hamas, relatează R

NATO a început un exercițiu de descurajare nucleară. Alianța nu a dezvăluit detalii operaționale

Adevarul acum o ora
NATO începe luni exercițiul anual de descurajare nucleară „Steadfast Noon”, la care vor participa aproximativ 2.000 de militari și peste 70 de avioane, informează dpa, citând surse al organizației.

Bulgaria cumpără două tone de aur înaintea adoptării euro

Adevarul acum 29 minute
Banca Naţională a Bulgariei (BNB) a achiziţionat 66.000 uncii troy de aur, echivalentul a 2.053,2 kilograme, în contextul aderării la zona euro, informează Novinite.

Inflația a crescut ușor, dar a rămas sub pragul de 10% în luna septembrie. Ce s-a scumpit cel mai mult

HotNews acum o ora
Rata anuală a inflației a urcat la 9,88% în luna septembrie, de la 9,85% în luna august, în condițiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 11,09%, serviciile cu 10,36%, iar mărfurile alimentare cu 7,86%, potrivit datelor publicate luni de

BREAKING Rata anuală a inflației s-a menținut în septembrie la 9,9%

G4Media acum 2 ore
Rata anuală a inflaţiei în septembrie 2025, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, a fost 9,88%, cele mai mari creșteri de preţuri înregistrându-se la mărfurile nealimentare cu 11,09%, arată datele Institutului Național de Statistică. Ra

Moțiunea simplă împotriva ministrului Economiei, dezbătută în plenul Senatului

Ziua Constanta acum o ora
Plenul Senatului va dezbate și vota, luni, moțiunea simplă în care ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Miruță, este criticat pentru 'lipsă de viziune, incompetență managerială, politizare excesivă și incapacita

Horoscop pentru săptămâna 13 - 19 octombrie 2025. Se anunță o săptămână cu forfotă în plan socio-profesional pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec În primele zile ale săptămânii este nevoie să te ocupi de curățenii generale, reparații, îmbunătățirea condițiilor domestice, vânzarea sau achiziționarea de bunuri patrimoniale. Sunt momente bune pentru a finaliza demersuri familiale și patri

Trump îl avertizează pe Putin: Încheie războiul sau voi trimite rachete Tomahawk în Ucraina

Mediafax acum 2 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a spus duminică, 12 octombrie, că este gata să autorizeze trimiterea rachetelor de croazieră Tomahawk către Ucraina, însă a precizat că va purta mai întâi o discuție cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin

Vremea

București
acum

15°
lun.

8°/18°
mar.

8°/15°
mie.

10°/12°
joi

10°/15°
Iasi
acum

10°
lun.

9°/13°
mar.

7°/13°
mie.

5°/12°
joi

6°/14°
Constanta
acum

15°
lun.

8°/19°
mar.

9°/14°
mie.

12°/13°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
lun.

10°/13°
mar.

6°/12°
mie.

5°/12°
joi

4°/13°
Timisoara
acum

10°
lun.

9°/17°
mar.

9°/17°
mie.

10°/15°
joi

6°/16°