Cele mai fericite ţări din lume sunt în nordul Europei, potrivit clasamentului World Happiness Report 2013, publicat azi de Earth Institute din cadrul Universităţii Columbia.
România ocupă locul 90, înaintea Ungariei şi Bulgariei, dar în spatele Greciei sau Libiei.
Danemarca, Norvegia, Elveţia, Olanda şi Suedia sunt cele mai fericite ţări din lume, potrivit raportului realizat în 156 de state. La polul opus sunt Rwanda, Burundi, Republica Centrafricană, Benin şi Togo, toate națiuni din zona subsahariană a Africii, relatează CNN.
Statele Unite se clasează pe locul al 17-lea, în spatele Canadei (locul 6), Australiei (locul 10), Israeului (11), Emiratelor Arabe Unite (14) şi Mexicului (16).
Angola, Zimbabwe şi Albania înregistrează cele mai mari creşteri din clasamentul celor mai fericite țări.
Raportul clasează Marea Britanie pe locul 22 între cele mai fericite naţiuni din lume, în timp ce Franţa este pe 25, Germania pe 26, Japonia pe locul 43, Rusia pe 68 şi China pe 93.
România se află pe locul 90, cu o medie de 5.033, mult în spatele Republicii Moldova (locul 53), dar devansând Serbia (106), Bosnia Herţegovina (107) şi Ungaria (110).
Sondajul a fost efectuat între 2010 şi 2012 la nivel global.
În timp ce "lumea a devenit un loc mai fericit şi mai generos în ultimii cinci ani", schimbările politice şi economice au determinat o scădere a bunăstării în unele naţiuni, se arată în raport.
Grecia, Italia, Portugalia şi Spania au coborât dramatic în clasament din cauza impactului crizei din zona euro, în timp ce state precum Egipt și Arabia Saudită au înregistrat scăderi din cauza tensiunilor politice şi civile. Top 10 cele mai fericite state din lume: DanemarcaNorvegiaElvețiaOlandaSuediaCanadaFinlanda AustriaIslandaAustralia