Endava, una dintre principalele companii de servicii IT din regiune, l-a numit pe Trevor Smith, fost director în cadrul Goldman Sachs, în funcţia de director neexecutiv în Consiliul de Administraţie al grupului, se arată într-un comunicat remis ieri redacţiei. Cu peste 30 de ani de experienţă în sectorul IT, dintre care 27 petrecuţi în cadrul Goldman Sachs, Smith are cunoştinţe bogate în domeniul informatic acumulate într-o organizaţie de talie mondială. El va consilia Endava în viitoarea etapă de creştere, pe măsură ce compania continuă să dezvolte relaţii de afaceri şi să furnizeze servicii IT unora dintre cele mai mari companii din lume.
Trevor Smith a început să lucreze pentru Goldman Sachs în 1986 şi a avansat până în funcţia de CIO (Chief Information Officer) pentru zona EMEA (Europa, Orientul Mijlociu şi Africa). În cadrul băncii de investiţii cu operaţiuni la nivel global, Smith a fost responsabil pentru toate aspectele din regiunea EMEA legate de tehnologie, în arii cum ar fi: trading de instrumente financiare şi acţiuni, vânzări, servicii legate de titluri de valoare, cercetare, investiţii, operaţiuni şi finanţe, precum şi infrastructură IT.
"M-am alăturat echipei Endava pentru că am urmărit îndeaproape realizările companiei şi valoarea pe care aceasta o oferă clienţilor - în comparaţie cu alţi furnizori de servicii IT cu operaţiuni în locaţii offshore tradiţionale. Endava se află în prezent într-o etapă de dezvoltare interesantă şi cred că experienţa mea în domeniu poate aduce o contribuţie majoră în acest stadiu", a declarat, în comunicat, Trevor Smith.
Endava, una dintre principalele companii de servicii IT din regiune, l-a numit pe Trevor Smith, fost director în cadrul Goldman Sachs, în funcţia de director neexecutiv în Consiliul de Administraţie al grupului, se arată într-un comunicat remis ieri redacţiei. Cu peste 30 de ani de expe