Problema controlului câinilor fără stăpân este specifică ţărilor “în curs de dezvoltare”, ca să vorbim în jargonul ONU, atunci când se referă la o ţară în care calitatea vieţii este de mâna a doua. Aşa se face ca principala literatură care ajuns la mine (cu ajutorul celor de Vier Poften!) este din acele ţări. Ei tot citau rapoarte ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, cum că, vezi doamne, eutanasia nu este soluţia. Dacă nu ar fi umblat cu jumătaţi de adevăr, ar fi spus că eutanasia nu este, singură, o soluţie, lucru cu care sunt, evident, de acord!

După cum mă aşteptam, organizaţiile de protecţie a animalelor s-au repliat şi contraatacă. Dar e deja timpul să vorbim de soluţii în mod raţional şi logic. Asta, dacă vrem problema rezolvată, dacă nu ne vom înjura în continuare iar sceleraţii, în lipsa unor acţiuni clare din parte autorităţilor, se vor apuca să comită acte de cruzime faţă de animale lipsite de apărare în faţa unui topor. O spun încă de la început: orice astfel de act este o barbarie şi trebuie identificat şi pedepsit de autorităţi!

Voi demonta în cele ce urmează, cu argumente din publicaţiile de specialitate, scrise de experţi în “animal control” dar citate trunchiat de către diletanţii care se dau experţi în protecţia animalelor.

Mitul 1. Eutansia este crimă (în sensul de omor-crimă). Când e vorba de oameni se aplică în cazuri speciale pentru a uşura suferinţa bolnavului. Dar în lumea veterinară se acceptă şi faptul că “term euthanasia is broader since it also includes healthy animals such as dogs, for elective euthanasia considering owner convenience, reasons of overpopulation, for behavior problems or research purposes.”

Mitul 2. Adăposturile. Acesta nu poate fi decât o soluţie pentru scurt timp. În cea mai optimistă situaţie, costul pentru ca un câine să fie prins şi îngrijit timp de … să spunem o medie de 7 ani este enorm. Un