*Florin Hașu, recidivisul în vârstă de 27 de ani și prietenul lui, un minor de 16 ani, au ajuns după gratii, în urma deciziei magistraților de la Judecătoria Tulcea
Joi, Judecătoria Tulcea a emis pe numele lui Florin și al minorului de 16 ani, Ionuț Nicușor, ambii din Tulcea, mandate de arestare preventivă pe o perioadă de 29 zile pentru primul și pentru 19 zile pentru al doilea.
13 lovituri în mai puțin de două luni
Cei doi tineri sunt suspecți într-un număr de șapte infracțiuni de tâlhărie, în care victimele au fost deposedate de bunuri prin folosirea violenței și șase infracțiuni de furt, comise în municipiul Tulcea, în perioada
27 iulie – 4 septembrie 2013. Prejudiciul total se ridică la suma de 21.000 lei, din care polițiștii au recuperat până în prezent bunuri în valoare de 17.000 lei.
Alegeau victime vulnerabile
„Un element care îi identifică în activitatea infracțională este acela că alegeau victimei vulnerabile, copii sau femei singure și pe care le surprindeau în zone mai puțin circulate”, a precizat procuror Dan Stepanencu, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea.
Amintim faptul că Florin Hașu este recidivist și petrecut mai mulți ani în spatele gratiilor. A fost eliberat condiționat pe data de 29 mai 2013 din Penitenciarul Tulcea, cu rest de pedeapsă. Acum a ajuns din nou după gratii, acolo unde ar putea sta o perioadă destul de lungă.
Cel care ascundea bunurile, cercetat în libertate
În continuarea cercetărilor a fost identificat Lucian, în vârstă de 22 ani, din Tulcea, care a ascuns bunurile furate de ceilalți doi tineri. Față de acesta Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea a dispus interdicția de a părăsi localitatea de domiciliu.
*Florin Hașu, recidivisul în vârstă de 27 de ani și prietenul lui, un minor de 16 ani, au ajuns după gratii, în urma deciziei magistraților de