Keri-Lynn Wilson a revenit după patru ani în Festivalul „Enescu“ pentru două spectacole cu Otello la Opera Naţională Bucureşti. Primul a fost vineri, cea de-a doua reprezentaţie, luni-seară, de la 19.00.
Interviu realizat de Ioana Goia
Într-o lume aflată încă sub semnul masculin, o tânără reuşeşte să depăşească toate obstacolele pentru a-şi împlini visul: să devină dirijor. Născută într-o familie de muzicieni, soţie a lui Peter Gelb (managerul general al Operei Metropolitan din New York), Keri-Lynn Wilson a studiat la Juilliard, a cântat la Carnegie Hall şi este cunoscută la nivel internaţional. În vârstă de 46 de ani, a dirijat recent Dama de pică la Stockholm, Olandezul zburător la Montreal şi Traviata la Salerno.
Când v-aţi descoperit pasiunea pentru muzică şi dirijat?
Oh, Doamne! Probabil în acelaşi moment când am început să mănânc şi să respir. Muzica a fost mereu foarte importantă în familia mea, parte a stilului nostru de viaţă. Atât părinţii cât şi bunicii mei sunt muzicieni, astfel că am crescut într-un mediu muzical. Am început foarte devreme să cânt la pian, vioară şi flaut; treptat am descoperit orchestra şi muzica de cameră. Viaţa mea a fost mereu saturată cu muzică, dar niciodată nu am fost forţată să continui pe direcţia asta. „Vinovată“ a fost mereu dragostea mea pentru muzică.
Aţi inceput cu pian, vioară şi flaut. Ce v-a determinat să abordaţi şi dirijatul?
Eram la Juilliard, la Conservatorul de Muzică din New York. Urmam de cinci ani studiile la flaut; cântam în orchestră şi susţineam concerte ca solistă. La un moment dat m-am plictisit de instrument; l-am găsit limitat. Iar dirijatul m-a fascinat întotdeauna! Trebuie să recunosc, a fost mai mult o decizie luată peste noapte. Astfel am decis să mă înscriu pentru un stagiu de patru ani de dirijat, tot la Juilliard. Într-un fel, acum cânt la to
