Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO: O singură nuntă la Vintileasca, în 2013

Publicat in Monitorul de Vrancea, marți 10 septembrie 2013 ·

O singură nuntă şi doar cinci botezuri au fost oficiate în comuna Vintileasca de la începutul anului şi până în prezent. În anii trecuţi, erau oficiate şi câte 20 de botezuri pe an, spune preotul paroh Nicolae Potop. În august, la Vintileasca s-au căsătorit doi tineri care locuiesc şi muncesc în Spania. Prin urmare, la nuntă a fost prezent şi un spaniol, care a fost impresionat de tradiţii, dar şi de ţuica românească.

Caz fără precedent în comuna Vintileasca. De la începutul anului şi până în prezent, preotul din localitate a oficiat o singură căsătorie. Nunta a avut loc în luna august.

Preotul Nicolae Potop, de la parohia din Vintileasca, spune că în cei 20 de ani de când este paroh, nu a întâlnit o situaţie de acest gen. În august, el i-a cununat pe Ionuţ şi Mirela, originari din Vintileasca, care locuiesc şi muncesc în Spania. Nici la capitolul botezuri situaţia nu stă mai bine, spune preotul. Dacă în anii trecuţi erau câte 20 de botezuri pe an, de la începutul anului 2013, doar cinci copii au fost creştinaţi. „Spre surprinderea noastră, este prima cununie din acest an, în condiţiile în care în anii trecuţi avem cununii cam 15-20 într-un an. Şi botezurile au fost foarte puţine în ultimii ani, raportat la numărul de populaţie pe care o avem aici. Circa 600 de familii în toată comuna. Am avut, cred, vreo patru sau cinci botezuri până acum. Este început de septembrie, poate spre final de an, până în lăsatul secului, să mai oficiem cununii, dar nu am fost anunţaţi. Din păcate, aceasta este situaţia demografică, şi eu spun că este deplorabilă, a românilor. Este singurul an când se întâmplă aşa ceva şi sunt aici de 20 de ani preot. În anii din urmă aveam până la acest moment patru sau şase cununii. Încet, încet, în ultimii ani au început să scadă şi cununiile şi botezurile”, a spus preotul Nicolae Potop de la Vintileasca.

Acesta a ţinut s

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O senatoare s-a opus majorității din PSD: vrea ca Nicușor Dan să fie susținut în turul 2

Libertatea acum o ora
Senatoarea PSD Victoria Stoiciu a transmis că a votat în Comitetului Politic Național al PSD împotriva propunerii de a nu susține niciun candidat în turul doi al alegerilor prezidențiale.

VIDEO Momentul în care George Simion este văzut călătorind de la Viena la Sibiu, la o zi după câștigarea detașată a primului tur al alegerilor prezidențiale

HotNews acum 11 ore
Liderul AUR, George Simion, a fost filmat de martori oculari, luni, călătorind din Viena și aterizând ulterior pe aeroportul din Sibiu, potrivit imaginilor obținute de Hotnews. După absența din noaptea alegerilor, candidatul care a câștigat primul t

AUR exclude orice variantă de colaborare cu Victor Ponta. Lulea: „Este un trădător politic, un impostor”

Libertatea acum o ora
AUR exclude orice variantă de colaborare cu Victor Ponta, pe care prim-vicepreşedintele partidului Marius Lulea îl califică drept ”un trădător politic, un impostor lipsit de principii, preocupat doar de propriile avantaje”.

Viktor Orban: „Nu vom abandona Bruxellesul, ci îl vom ocupa”. În ce vrea să-l transforme

HotNews acum 3 ore
Premierul conservator ungar Viktor Orban a reafirmat luni că nu urmărește nicidecum ieșirea țării sale din blocul comunitar, ci dorește restrângerea competențelor Uniunii Europene și, în acest scop, să „ocupe Bruxellesul” pentru a-l transforma într-

Video Un videoclip fals cu Nicușor Dan, distribuit masiv de fanii lui Simion și Georgescu. „Matematicianul vesel”

Adevarul acum 5 ore
Un clip video fals în care Nicușor Dan apare dansând haotic a devenit viral pe rețelele de socializare, fiind distribut în număr mare de simpatizanții lui George Simion.

Nicuşor Dan îndeamnă partidele politice să facă un pas în spate

Buna ziua Brasov acum 41 minute
Candidatul independent la preşedinţia României Nicuşor Dan a făcut luni seara apel la partidele politice să fie mai puţin vocale în spaţiul public, iar zona mediatică să fie acoperită de vocea poporului, într-o dezbatere naţională despre direcţia Ro

George Simion a postat luni pe Facebook imagini din timpul unei vizite pe care a făcut-o la o fabrică din Albă Iulia. „Nu vă dezamăgim, nu trădăm, îl punem pe Călin în fruntea ţării”

Ziarul Financiar acum 11 ore
George Simion a postat luni pe Facebook imagini din timpul unei vizite pe care a făcut-o la o fabrică din Albă Iulia. „Nu vă dezamăgim, nu trădăm, îl punem pe Călin în fruntea ţării”, a spus el. George Simion a postat pe Facebook, luni, că a revenit

Vaticanul întrerupe complet rețelele mobile în timpul conclavului pentru alegerea succesorului Papei Francisc

HotNews acum 6 ore
Vaticanul îşi va dezactiva reţeaua de acoperire a telefoniei mobile pe întregul său teritoriu începând de miercuri după-amiază, pentru a preveni orice ingerinţă sau scurgere de informaţii în timpul conclavului care va alege succesorul Papei Francisc

Lia Olguța Vasilescu, vehiculată ca succesor al lui Marcel Ciolacu la șefia PSD, a anunțat decizia luată

Libertatea acum 10 ore
Primarul din Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat luni, 5 mai, că nu vrea șefia PSD pentru cel puțin următorii patru ani, motivând că preferă să rămână edil. Decizia a venit după ce numele ei a fost vehiculat drept succesor al lui Marcel Ciolac

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe marți, 6 mai, de la ora 15.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Robert Turcescu

Gandul acum 6 ore
„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe marți, 6 mai, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitatul emisiunii este Robert Turcescu, jurnalist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Vremea

București
acum

15°
mar.

14°/26°
mie.

12°/25°
joi

11°/18°
vin.

12°/19°
Iasi
acum

12°
mar.

11°/19°
mie.

9°/13°
joi

9°/16°
vin.

9°/12°
Constanta
acum

12°
mar.

12°/21°
mie.

14°/21°
joi

12°/14°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

11°/20°
mie.

10°/11°
joi

9°/13°
vin.

9°/13°
Timisoara
acum

14°
mar.

12°/18°
mie.

10°/12°
joi

8°/15°
vin.

6°/17°