Președintele PNL, Crin Antonescu, a spus astăzi că proiectul de la Roșia Montană ar trebui fie retras, fie respins.
Președintele PNL, Crin Antonescu, a spus astăzi că, în opinia sa, „proiectul exploatării de la Roșia Montană nu poate fi susținut”.
„Cred că trebuie fie retras, fie respins”, a spus Crin Antonescu într-o conferință de presă. El a adăugat că „există consecințe și realități majore care în prezent împiedică realizarea acestui proiect”.
„Am un punct de vedere ferm și definitiv conturat în legătură cu proiectul Roșia Montană. Cred că proiectul exploatării nu poate fi susținut. Fie ar trebui retras, fie respins. Am ajuns la caeastă concluzie nu din motive tehnice. Nu pentru că acest proiect nu ar avea șansa să fie eventual fezabil sau util, ci pentru că există consecințe și realități majore care, în acest moment, împiedică aprobarea acestui proiect. Este vorba de unele dintre cele mai importante resurse ale acestei națiuni. Când vorbim despre un proiect care implică resurse naturale importante, este esențial să avem o susținere publică”, a spus liderul PNL.
Crin Antonecu a precizat că opinia sa nu angajează nici Senatul și nici Partidul Național Liberal, al căror președinte este.
„Noi nu legiferăm în funcție de manifestații de stradă”, a spus Crin Antonescu, legat de protestele împotriva exploatării de la Roșia Montană. El a adăugat însă că nici „nu se poate guverna ignorând nici strada”.
Crin Antonescu a spus că nu împărtășește toate punctele de vedere ale protestatarilor, dar „ce spun acești oameni nu poate fi ignorat de nimeni”. În opinia sa, nu se pot angaja mari decizii pe subiecte ca Roșia Montană „printr-o scindare a societății”.
Președintele Senatului a mai spus că, de mulți ani, „se discută în chip păcătos” despre proiectul minier.
„Dacă am fi avut o discuție mai coerentă, poate am fi avut alt rezultat”, a