Simt nevoia să fac două precizări, ambele legate de bucătăria textelor pe care le public la rubrica de faţă. Prima se referă la scrierea numelor şi prenumelor care aparţin anumitor personalităţi româneşti. Am fost întrebat de ce o fac cu minusculă, şi nu aşa cum ne învaţă doamna învăţătoare. De ce scriu băsescu, şi nu Băsescu, eventual BĂSESCU.
Păi, pentru că mi se pare injust să scriu cu majusculă numele acelora care se străduiesc ca numele ţării noastre să apară cu literă mică. Patriotismul meu - care e adevărat, spre deosebire de al lor - mă împiedică s-o fac. Când îţi iubeşti şi respecţi ţara, n-o trimiţi pe proasta de fiică-ta să se dea în spectacol la Bruxelles. N-o pregăteşti acum pentru un al doilea mandat de europarlamentăriţă cu fustiţă.
Am strămoşi morţi în bătăliile Moldovei, am doi străbunici căzuţi în primul război mondial şi un bunic mitraliat în al doilea război. Cu tot respectul, dar vin pe o filieră ceva mai patriotică decât mai ştiu eu ce creatură politică. Aceşti inşi îi dispreţuiesc pe oamenii simpli ca mine, aşa că nu văd de ce eu i-aş preţui pe ei. Au mari merite? Nu le văd. Activitatea lor se desfăşoară cu ochii pe calendar. Săptămâna asta au scăpat de puşcărie, dar săptămâna viitoare se vor mai fofila?
Aşa măcar suntem fiftyf-fifty. Mai e vorba şi de partea stilistică, fiindcă toate numele astea au devenit generice. Prin vosganian nu se înţelege o singură persoană, ci o categorie largă, care-l are ca model. Prin băsescu, altă categorie; prin băişanu, o a treia.
A doua precizare este în legătură cu limbajul ceva mai naturalist pe care îl adopt în tabletele mele. De ce zic „cur”, în loc de mult mai delicatul „fund”, de ce apreciez că ăla „o beleşte”, în loc să găsesc un echivalent mai pentru domnişoare.
Să lăsăm domnişoarele, că s-au schimbat, ce-i la gura lor nu era acum 20-30-40 de ani.
Dar exact aşa vorbeşt
