Oficialii de la Phenian, în frunte Kim Jong-un, au asistat la o nouă paradă militară, la care au participat zeci de mii de soldaţi. Sursa: Reuters
Adunaţi în piaţa Kim Ir-sen, situată în centrul capitalei Phenian, sute de mii de civili din Coreea de Nord au asistat la o nouă paradă militară, organizată la scurt timp după cea care a avut loc la sfârşitul lunii iulie, informează AFP. Cu flori în mâini, în culorile drapelului naţional, nord-coreenii l-au ovaţionat pe liderul Kim Jong-un şi i-au urat viaţă lungă. Alături de el, alte oficialităţi ale regimului, au primit uralele mulţimii, cu prilejul celebrării "naşterii" Republicii Populare Democrate Coreene (RDPC), la 9 septembrie 1948.
Această paradă pare că a fost orientată mai mult pe glorificarea Coreii de Nord şi a liderilor săi, element de noutate, în condiţiile în care firul roşu care unea celelalte evenimente de acest tip a fost, până nu demult, lupta cu duşmanii patriei, scrie AFP. Astfel, parade a fost dominată de portretele uriaşe cu liderii nord-coreeni, care au susţinut discursuri patriotice.