Ce puternică emoţie ! După aproape  40 de ani am în mână o carte pe care  nu speram s-o mai pipăi vreodată. Titlul ei mi-a rămas înfipt adânc în memorie şi a săpat straşnic; titlul şi nişte vorbe imposibil  de uitat. Păi ziceţi şi voi, cum să nu ţii minte asemenea vălmăşag de vocabule: “Ala, bala, /Portocala, / Ce-ai mâncat / De te-ai umflat ? / Şapte pite şi-un pitoi / Şi-un găvan de usturoi./ Tivisoc, Tivismoc,/ Hanţurile, / Danţurile, / Coconia, / Veselia,/ Zbengu la Maria”? Da, chiar aşa se cheamă culegerea de snoave - “Tivisoc şi Tivismoc -  nenăscuţii feciori ai lui Păcală, năzdrăvanii năzdrăvanilor”,  apărută în anul 1966. (Nume mai trăşuchiate nici că pomenisem, târziu  însă, la Islaz, am întâlnit doi fraţi cu onomastică de basm: Fontel şi Ficel.) Drăcuşorii ăştia scornesc felurite isprăvi de demult, într-o  limbă minunată, de neregăsit în rumeguşul lexical de azi. Personajele ? nişte pocitanii de oameni simpatice foc, deoarece “Amândoi priveau cruciş spre vârful nasului, având ochii la fel, stângu'  verde, dreptu' căprui. Fără să fie cu gâturile sucite, feţele lor priveau  spre ceafă. Picioarele, câte unu' scurt şi altu' mai lung, crescute pe dos: cele stângi pe dreapta, cele drepte  pe stânga; cu labele una cu călcâiu'  înainte. Mâinile crescute iar schimbat: dreptele la stânga şi  stângile la dreapta, una mai lungă  şi alta mai scurtă”. Ce mai, nascraconii, nu  altceva, priviţi-i  dară pe copertă stând împreunaţi peste umăr ! Râd cu gura până la urechi, cu căciulile de oaie împinse ştrengăreşte pe creştet şi îmbrăcaţi în  cămeşoaiele ţărăneşti. Ehe, îi  desenam pe unde  apucam în copilărie, întindeam la iuţeală hârtia  albă şi mă puneam să le recompun  figurile râzăreţe. Şi mă umpleam de veselie citindu-le năzbâtiile. Sau de tristeţe, căci flăcăiandrii cu pricina şi-au găsit părintele taman la Vaideei, sat cu “câteva coşmelii acolo, cu oameni săraci, amărâ