Preot loan ŞTEFĂNESCU

Se spune că aici, în lume, în societate, omul trebuie să lupte, “să o scoată la capăt”. Aici este examenul care va vădi dacă cineva este, cu adevărat, credincios şi în cele din urmă se va mântui.

Acesta este, desigur, un adevăr. în realitate, în zilele noastre, omul, trăind în societate, se află într-o continuă rivalitate cu ceilalţi. Se judecă pe sine şi se compară cu ceilalţi şi nu poate să accepte, că este ceea ce este; nu are conştiinţa realităţii sale, să se lase în mâinile lui Dumnezeu, ci se complică. Deşi este om bun care poate să facă ceva, se complică, se încurcă în harababura care există în societatea contemporană, şi rămâne acolo. Deşi ştie că este păcat, totuşi se învârte în jurul lui, cu riscul de a trăi “anormal”.

Cel care însă nu se va mai compara pe sine cu ceilalţi nu va mai rivaliza, nu se va mai complica cu imagini de tot felul, ci singura lui grijă va fi de a se afla singur cu Dumnezeu, se va izbăvi de anormalitate.

Este de neînţeles că un om care se hotărăşte să devină credincios merge la biserică şi, acolo, se compară cu altul, comentează ca să-şi asigure, astfel, existenţa printre ceilalţi (aşa cum a făcut fariseul din Sf. Evanghelie, care, în biserică, se compară cu vameşul ce nu îndrăznea să-şi ridice nici ochii către cer conştient de păcatele lui. Dar Dumnezeu a răsplătit intenţia bună cu care vameşul a venit la biserică, să-şi ceară iertare, şi astfel s-a întors îndreptat la casa lui).

Atâta vreme cât există intenţie bună, atâta vreme cât ştie de ce se duce omul la biserică, va reuşi, cu ajutorul lui Dumnezeu, să se îndrepte – să se mântuiască.

Mântuirea nu este atât de încurcată, după cum ne-o închipuim noi, nici atât de grea, după cum credem uneori. Mântuirea este foarte simplă, pentru că Dumnezeu o oferă în dar omului. Se oferă în dar. Cu toate acestea, când omul îşi recunoaşte n