La Alba Iulia a debutat a VII-a ediţie a Concursului Naţional de Vinuri Strugurele de Aur (9-11 septembrie). Peste 100 de probe din partea unui număr de 11 producători din ţară vor fi analizate de specialişti.
„Avem peste 100 de probe de la 11 producători din ţară. Peste 70 din probe sunt vinuri albe (la care sunt incluse şi spumantele), circa 30 sunt vinuri roşii. În concurs sunt prezenţi producători din toate zonele viti-vinicole: Moldova, Muntenia, Transilvania, Dealu Mare. Din judeţul Alba sunt prezenţi în concurs următorii producători: Jidvei, Domeniile Boeru de la Ciumbrud şi Logos Aiud”, a declarat Diana Pavelescu, secretarul general al Asociaţiei degustătorilor Autorizaţi din România (ADAR)
Lupta pentru cel mai bun vin a început luni, 9 septembrie, la Hotel „Cetate” şi se încheie miercuri, 11 septembrie, când se acordă diplome şi medalii câştigătorilor. Vor fi prezenţi producători de vin, degustători experţi, somelieri.
Concursul de vinuri „Strugurele de Aur” este împărţit în două secţiuni: vinuri liniştite şi vinuri efervescente. Vinurile liniştite sunt împărţite în vinuri albe, rose, roşii, precum şi în funcţie de conţinutul de zahăr: seci, demiseci, demidulci, dulci. Vinurile din ţară participante în competiţie sunt în mare parte din Moldova, Oltenia, Dealu Mare.
„Sperăm ca acest concurs să devină un reper pentru cei care participă la aceste competiţii, pentru producători, dar şi pentru consumatorii de vin din ţară şi din străinătate”, a declarat Ion Dumitrel, preşedintele Consiliului Judeţean Alba.
„În Transilvania, vinurile albe sunt cele care dau cele mai bune arome pentru ţara noastră. Avem un lider de piaţă în zona Ardealului, şi este vorba de firma Jidvei, care s-a dus spre 2.200 de hectare şi în felul acesta a putut duce mai departe, anul acesta, tradiţia pentru vinificaţia din zona Arde