De o saptamana lumea protesteaza in Bucuresti, in mai multe orase din tara, dar si in strainatate, impotriva proiectului Rosia Montana. Motivele pentru care o fac, sunt deja cunoscute, pentru cei care au fost interesati sa se documenteze despre acest subiect: protectia mediului, e vorba de patrimoniu Unesco, de expropieri ciudate, de beneficii inexistente sau foarte mici pentru statul roman, de contracte babane ale unor politicieni care au inceput acest demers, e vorba de 180 de grade ale USL-ului. Televiziuniile s-au ferit la inceput sa relateze, dupa ce RMCG a cheltuit peste 5 milioane de euro pentru campania media a proiectului, in timp ce Al Jazzera transmitea live streaming din Piata Universitatii. Mai nou insa, apar analisti, consultanti si lideri de opinie care contesta protestatarii: ca sunt hipsteri care n-au de lucru, ca sunt rebeli fara cauza, ca se opun unor investitii care vor ajuta zona sa se dezvolte, ca lupta impotriva corporatiilor si se opun capitalismului si multe altele. Bun, probabil acesti oameni nu au auzit inca de subsidiaritate si democratie participativa:

Ce inseamna subsidiaritate?

Subsdiaritatea vine odata cu descentralizarea administrativa si fiscala. Este conceptul cheie al Uniunii Europene, care apare de peste 30 de ori mentionat in Tratatul de la Lisabona. Si ce scrie acolo? “political decisions in the EU must always be taken at the lowest possible administrative and political level, and as close to the citizens as possible”. Da, deciziile politice trebuie luate in functie de nevoile cetateniilor. Este un pricipiu de baza al democratiei si constructiei europene. Ca si teorie politica a fost promovata inca din secolul 19 de Alexis de Tocqueville: “Descentralizarea nu are doar o valoare administrativa, dar si o valoare civica deoarece creste oportunitatiile cetateniilor de a se implica in afacerile publice: le permite sa s