Trupa care conduce acum România seamănă tot mai mult cu o armată de strânsură, care o ia la fugă la prima confruntare.
Au ieşit în stradă 8-10.000 de oameni în Bucureşti şi, să estimăm, încă atâţia prin ţară. Una peste alta, vorbim de 0,1% din populaţia României. Probabil că tabăra anti-Roşia este mai mare, dar nimic dramatic, deocamdată. Margaret Thatcher a rezistat un an de zile când a fost confruntată cu o grevă a minerilor – plus mitinguri şi confruntări dure între poliţie şi manifestanţi.
Coaliţia USL s-a destrămat după doar o săptămână de mitinguri pionereşti. Observaţi faptul că nici Ponta, nici Antonescu, nu spun că proiectul de la Roşia ar fi greşit, că s-au deşteptat ecologiştii din ei sau cine ştie ce altă explicaţie mai serioasă. Dimpotrivă, primul-ministru a declarat că proiectul îndeplineşte toate condiţiile. Liderii USL au anunţat că vor vota împotriva proiectului pentru că pur şi simplu aşa li se cere din stradă.
Nu vreau să scriu, pe fond, despre proiectul de la Roşia. Problema pe care vreau să o observ este că această cedare în faţa străzii, atât de repede, crează un precedent periculos pentru actul de guvernare. În primul rând, va încuraja grupuri radicale să iasă în stradă, pentru că Jandarmeria nu intervine, iar guvernul este dispus să se predea. Ce s-ar întâmpla dacă tabăra pro-eutanasiere ar ieşi în stradă şi s-ar ajunge la o confruntare cu apărătorii câinilor? Ce vor face Ponta şi Antonescu? Se vor dedubla din nou şi vor vota şi pentru eutanasiere, şi împotriva ei?
În al doilea rând, liderii coaliţiei, în loc să gestioneze cu calm o situaţie de criză (una de nivel mediu, aş aprecia) încep să se certe între ei, în public. În filmele americane de tip B mai vezi scene stupide de acest gen: s-a stricat maşina, iar ocupanţii, în loc să o repare, se înjură şi se acuză reciproc.
Mă gândesc cu groază cum vor reacţiona într-o
