Trei dintre indivizii din Brăila, care au dat buzna peste o femeie din Prăjeni, pentru a-i fura banii, au fost trimişi în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani sub acuzaţia de tentativă de tâlhărie şi violare de domiciliu.
Alţi doi suspecţi, închişi în Penitenciarul Galaţi pentru alte infracţiuni, au fost trimişi la rândul lor în boxa acuzaţilor pentru complicitate, ei fiind cei care ar fi pus la cale atacul.
Cazul s-a petrecut la începutul lunii iunie, când Vasile C. şi Neculai V., ambii deţinuţi în Penitenciarul Brăila, au sunat o femeie din comuna Prăjeni, sub pretextul că a câştigat 40.000 de lei şi i-au cerut să depună în mai multe conturi, contravaloarea impozitului pe venit, adică 16% din valoarea premiului care urma să fie încasat. Victima le-a transferat escrocilor aproximativ 1.800 de euro, în prima tură, după care a fost contactată şi pusă să cumpere 45 de cartele de telefonie mobilă, pentru a transmite telefonic codurile de reîncărcare. Când să facă operaţiunea, femeia a fost oprită de poliţişti.
Subiectul este tratat pe larg în ediţia tipărită a ziarului „Monitorul de Botoşani”.
Trei dintre indivizii din Brăila, care au dat buzna peste o femeie din Prăjeni, pentru a-i fura banii, au fost trimişi în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani sub acuzaţia de tentativă de tâlhărie şi violare de domiciliu.
Alţi doi suspecţi, închişi în Penitenciarul Galaţi pentru alte infracţiuni, au fost trimişi la rândul lor în boxa acuzaţilor pentru complicitate, ei fiind cei care ar fi pus la cale atacul.
Cazul s-a petrecut la începutul lunii iunie, când Vasile C. şi Neculai V., ambii deţinuţi în Penitenciarul Brăila, au sunat o femeie din comuna Prăjeni, sub pretextul că a câştigat 40.000 de lei şi i-au cerut să depună în mai multe conturi, contravaloarea impozitului pe venit, ad