Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gabriel Resources evaluează toate opţiunile posibile dacă proiectul Roşia Montană va fi respins, inclusiv o acţiune în justiţie

Publicat in Glasul Aradului, luni 9 septembrie 2013 ·

Compania canadiană Gabriel Resources a anunţat luni că vrea o confirmare a declaraţiilor făcute recent de premierul Victor Ponta şi de mai mulţi miniştri ai guvernului său referitoare la respingerea proiectului Roşia Montană, informează un comunicat de presă al companiei Gabriel Resources.

‘În cazul în care proiectul va fi respins atunci compania va evalua toate acţiunile posibile, inclusiv înştiinţarea oficială a intenţiilor sale de a demara o acţiune în justiţie pentru încălcarea tratatelor internaţionale privind investiţiile’, se arată în comunicatul companiei canadiene. În plus, Gabriel Resources sfătuieşte investitorii să adopte o atitudine prudentă în tranzacţionarea acţiunilor sale.

Premierul Victor Ponta a anunţat, luni, că proiectul referitor la Roşia Montană va fi pus pe ordinea de zi a Senatului şi respins, acelaşi parcurs urmând să fie şi la Camera Deputaţilor. Guvernul a adoptat, în data de 27 august 2013, proiectul de lege referitor la Roşia Montană. Documentul ar fi trebuit să ajungă în Parlament pentru dezbatere, însă luni, 9 septembrie, şedinţa Birourilor permanente reunite, care decideau înfiinţarea Comisiei speciale pentru proiectul Roşia Montană, a fost anulată.

Proiectul de lege prevede aprobarea unui acord în baza căruia acţionarul majoritar al proiectul minier aurifer, Roşia Montană Gold Corporation /RMGC/, va transfera în etape cu titlu gratuit către acţionarul minoritar controlat de statul român o cotă de 5,69% din capitalul social al companiei. Participaţia indirectă a statului român urmează să ajungă, astfel, la 25%. Redevenţa minieră aplicabilă proiectului minier va fi de 6% (faţă de 4% în cazul celorlalte proiecte miniere) cu opţiunea statului român de a solicita plata acesteia în natură.

Compania Roşia Montană Gold Corporation /RMGC/ intenţionează să dezvolte cea mai modernă mină din România, la Roşia Montană, p

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lidera POT, Anamaria Gavrilă, și-a depus candidatura pentru alegerile prezidențiale 2025

Ziua Constanta acum 39 minute
Lidera POT, Anamaria Gavrilă, și-a depus, sâmbătă, 15 martie 2025, candidatura pentru alegerile prezidențiale care vor avea loc în acest an. Citește și: Candidatura lui George Simion a fost validată la alegerile prezidențiale

Victor Ponta anunță că renunță la cetățenia sârbă înainte de ședința CCR care analizează o contestație împotriva candidaturii sale

HotNews acum 2 ore
Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale din luna mai, a anunțat într-un mesaj pe contul său de Facebook că renunță la „cetățenia onorifică pe care a primit-o din partea Parlamentului sârb” în 2018. Decizia sa vine în contextul

Mesaj RO-Alert în București, pentru dispariția unui tânăr de 14 ani. Oamenii care pot oferi detalii sunt rugați să sune la 112

Libertatea acum 42 minute
Un mesaj RO-Alert a fost emis de către autorități, după ce un tânăr în vârstă de 14 ani, din București, este dat dispărut. Acesta a plecat de acasă, vineri, 14 martie, și nu s-a mai întors.

CCR îi permite lui Victor Ponta să candideze la alegerile prezidențiale 2025

Libertatea acum o ora
Curtea Constituțională a transmis sâmbătă, 15 martie, că a respins două contestații împotriva candidaturii lui Victor Ponta, după ce acesta și-a depus candidatura la BEC.

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum o ora
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 3 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum 5 ore
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

Incidente grave la protestele din Serbia: o mașină a intrat în mulțime, mai multe persoane reținute

Mediafax acum o ora
„În suburbia Žarkovo, o mașină a intrat într-o coloană de protestatari, rănind trei persoane, iar poliția a anunțat că l-a reținut pe șofer. În centrul Belgradului, un student și un profesor universitar au fost răniți într-un atac comis de un grup d

Ambasadorul Africii de Sud în Statele Unite, declarat "persona non grata" de către secretarul de stat american, Marco Rubio

Wall-Street.ro acum 7 ore
Secretarul de stat american, Marco Rubio, l-a declarat pe ambasadorul Africii de Sud în Statele Unite "persona non grata", acuzându-l în special că îl "urăşte" pe preşedintele Donald Trump. Ebrahim Rasool "alimentează tensiunile rasiale, urăşte Stat

Vremea

București
acum

19°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/7°
Iasi
acum

10°
sâm.

10°/24°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°