Preşedintele Senatului, liderul PNL Crin Antonescu, a declarat, luni, că el consideră că proiectul exploatării de la Roşia Montană nu poate fi susţinut şi, în opinia sa, acesta ar trebui respins, el apreciind că sentimentul public contrar e mai important decât datele tehnice.
"Doresc să fac o declaraţie în nume strict personal. Având în vedere calitatea mea de preşedinte al Senatului, de preşedinte al PNL, e o declaraţie care nu angajează strict Senatul şi nici PNL. Am un punct de vedere ferm şi definitiv conturat în legătură cu proiectul Roşia Montană", a spus Crin Antonescu.
El a adăugat că va explica de ce şi-a conturat un punct de vedere chiar înaintea dezbaterilor din comisiile parlamentare asupra proiectului.
"Cred că proiectul exploatării la Roşia Montană nu poate fi susţinut, proiectul fie ar trebui retras (...) Eu cred că trebuie respins", a precizat Crin Antonescu.
În opinia sa, este foarte important să existe o susţinere publică, acest lucru fiind mai important decât datele tehnice ale proiectului respectiv. Antonescu a menţionat că proiectul produce o semnificativă scindare în societatea românească, un număr semnificativ de cetăţeni neavând încredere că un asemenea proiect va utiliza resursele acestei naţiuni în beneficiul acestei naţiuni.
Preşedintele Senatului, liderul PNL Crin Antonescu, a declarat, luni, că el consideră că proiectul exploatării de la Roşia Montană nu poate fi susţinut şi, în opinia sa, acesta ar trebui respins, el apreciind că sentimentul public contrar e mai important decât datele tehnice.
"Doresc să fac o declaraţie în nume strict personal. Având în vedere calitatea mea de preşedinte al Senatului, de preşedinte al PNL, e o declaraţie care nu angajează strict Senatul şi nici PNL. Am un punct de vedere ferm şi definitiv conturat în legătură cu proiectul Roşia Montană", a spus Crin