Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Curtea de Apel Bucureşti a decis: Irinel Columbeanu NU a fost COLABORATOR al SECURITĂŢII

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 10 septembrie 2013 ·

Curtea de Apel Bucureşti a decis, luni, că Irinel Columbeanu nu a fost colaborator al fostei Securităţi, respingând ca neîntemeiată acţiunea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS). Decizia nu este definitivă.

Instanţa a luat act de faptul că Irinel Columbeanu şi-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Potrivit Mediafax, CNSAS a cerut, în 26 aprilie, Curţii de Apel Bucureşti să constate calitatea de colaborator al fostei Securităţi a lui Irinel Columbeanu.

Direcţia de specialitate a CNSAS a constatat că Irinel Columbeanu a fost colaborator al fostei Securităţi. Nota de constatare a fost înaintată Colegiului CNSAS, însoţită de întreaga documentaţie care a stat la baza întocmirii ei.

Colegiul CNSAS a aprobat nota, dispunând introducerea unei acţiuni în constatare a calităţii de colaborator al fostei Securităţi a lui Irinel Columbeanu.

Dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în 26 aprilie.

Potrivit unor surse judiciare, Irinel Columbeanu a fost verificat de CNSAS în calitate de candidat la Primăria Capitalei, la alegerile din 2012. Acesta ar fi fost recrutat de fosta Securitate în 1980 şi ar fi avut numele conspirativ "Ivănescu".

TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO: UPDATE. TRAGEDIE la Iași. 11 persoane au murit după ce un tren a lovit un autoturismUCIS DE MAIDANEZI. Decizia care ar putea arunca în aer referendumul lui OprescuROMÂNIA LUI CRISTOIU. Un uragan politico-mediatic împotriva potenţialului candidat al USL Sorin Oprescu

TOP 3 ARTICOLE POPULARE: El spune că aplică tehnici DURE numai cu câinii AGRESIVI. Metodele controversate ale unui DRESOR / VIDEOHoroscopul lui Dom' Profesor. Astăzi sunt avantajate zodiile...5 LUCRURI. Care este legătura dintre SEX şi DEŞTEPTĂCIUNE

ARTICOLE POPULARE: IMAGINI ULUITOARE cu be

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, a murit la 65 de ani

News.ro acum 2 ore
Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, fost colaborator al trupei Holograf şi al formaţiei Pasărea cu Colibri, a murit la 65 de ani.

Marina Voica, după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Nu-mi vine să mai trăiesc. Sunt dărâmată!”

Adevarul acum 7 minute
Moartea lui Gabriel Cotabiță i-a tulburat, sâmbătă, pe artiștii care i-au fost cântărețului nu doar colegi, ci și prieteni. Printre marile nume din lumea muzicii românești care îl deplâng se numără și Marina Voica.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 103.000 de români din străinătate au votat până la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 153.000 de persoane

News.ro acum 31 minute
Peste 103.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale.până sâmbătă, la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 153.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 103.863 de persoane au vo

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum 50 minute
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Cum și până când se poate merge în China fără viză. Anunțul făcut de MAE

Ziare.com acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României a transmis o serie de precizări în care anunță ce condiții trebuie îndeplinite de cetățenii români care vor să călătorească, fără viză, în Republica Populară Chineză. Precizările MAE sunt incluse într-

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 40 minute
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

MAI: Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la 189 posibile incidente electorale în campania pentru alegerile prezidenţiale / Angajaţii MAI au dat amenzi de aproape 22.000 de lei / Nu au fost sesizate infracţiuni de corupere a alegătorilor - FOTO, VDEO

News.ro acum 3 ore
Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la săvârşirea a 189 de posibile incidente electorale în cadrul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, fiind cu 17% mai puţine faţă de precedenta campanie pentru alegerea preşedintelui României, a anunţat pur

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit cu Donald Trump în SUA

Mediafax acum 4 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit vineri cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump. Întâlnirea a avut loc la Palm Beach, Florida, conform unui purtător de cuvânt al Alianţei.

Hoţii au furat din casa fiului lui Florin Salam mai multe genţi şi bijuterii

Mediafax acum 3 ore
„La data de 22 noiembrie 2024, în jurul orei 23:30, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti- Secţia 26 Poliţie au fost sesizaţi, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că din locuinţa sa, din Sect

Tenis de masă: Bernadette Szocs a câştigat medalia de bronz la Turneul Campioanelor

News.ro acum 4 ore
Jucătoarea de tenis de masă Bernadette Szocs a cucerit, sâmbătă, medalia de bronz la Turneul Campioanelor de la Fukuoka, după ce s-a oprit în semifinalele tabloului de simplu.

Vremea

București
acum

sâm.

3°/6°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/2°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°