Mă uit cu uimire, cu speranţă, dar şi cu seninătatea pe care ţi-o dăruie bătrâneţea trecută prin toate cele bune şi rele ale vieţii - la maratonul protestatar din Piaţa Universităţii bucureştene. Încep, după 23 de ani de aşa-zisă democraţie participativă şi de stat de drept, să fiu încrezător că românii, mai cu seamă tinerii, devin un popor european, conştient de forţa şi civismul lui în a determina factorul politic şi guvernanţii să mai ţină cont şi de glasul Agorei. Instinctiv, mă duc cu gândul la fenomenul ocuppy, declanşat cu câţiva ani în urmă, dincolo de Ocean, în capitala celei mai mari puteri a lumii, fenomen extins apoi în Europa şi Asia. Ocuparea, de vreo zece zile, seară de seară, a centrului Bucureştiului, de către mii de nemulţumiţi de prestaţia Executivului şi a preşedintelui, îmi aduce aminte şi de protestele violente anti-Băsescu şi anti-PDL din iarna lui 2012, când se striga „Jos guvernul!”, „Mitocane, lasă-ne!” şi „Ieşi afară, javră ordinară!”.

De această dată, „Ocuppy” de Bucureşti are cu totul altă culoare, o nouă abordare şi un nou mod de exprimare. Lipseşte violenţa, primează argumentul, raţiunea, judecata obiectivă ferită de demagogie şi de populism. E o deosebire fundamentală faţă de anacronicele „Noi muncim, nu gândim” şi „Nu ne vindem ţara”. Dar esenţa sloganului din urmă rămâne. Pentru că, de fapt, în cele două decenii postdecembriste, cu heirupul criminal şi iresponsabil al privatizării, România a fost vândută şi furată ca în codru. Au lucrat cu sârg şi lăcomie la asta investitori fără scrupule, veniţi şi din Răsărit şi din Apus, în cârdăşie şi comuniune mafiotă cu păzitorii şi custozii patrimoniului naţional, dornici să-şi facă şi ei partea la marea crăpelniţă. Academicianul şi strălucitul istoric, Neagu Djuvara, spunea cu bună dreptate, nu demult, că în... glorioasa epocă postdecembristă s-a furat din ţara asta mai mult