În popor se mai numeşte şi angină, anghină, carcioafă, amăreală sau darul Sfintei Marii şi este o plantă mare iubitoare de soare şi de căldură, crescând doar în zonele sudice ale ţării noastre, unde a fost adusă cu secole în urmă, din regiunea mediteraneană.

Încă din antichitate, medicii greci şi romani administrau frunzele plantei celor cu icter, care nu puteau digera alimentele ori care aveau stări de greaţă. În evul mediu, alchimiştii foloseau anghinarea ca principal ingredient într-un aşa-numit elixir amar, despre care se credea că are calitatea unică de a elimina toate materiile toxice din organism, ajutând astfel la vindecarea bolilor trupului, dar şi ale sufletului.

Ceva mai târziu, o varietate a plantei, cunoscută drept „anghinarea de Ierusalim”, era folosită pentru vindecarea hepatitei A, boală care făcea ravagii în aglomeraţiile urbane în secolele XVIII-XIX, când apa de băut şi alimentele erau adesea infestate cu virusul hepatitic. În zilele noastre, anghinarea este printre cele mai studiate plante medicinale, în unele ţări ea înlocuind medicamentele de sinteză în afecţiuni cum ar fi cele digestive, hepatice sau cardiovasculare.

Anghinarea şi vezica biliară

Colecistul sau vezica biliară este un mic rezervor, situat în zona ficatului, în care se acumulează bila (fierea), un lichid de culoare galben verzuie, cu un rol foarte important în digestie. Conform statisticilor, mai mult de un sfert din populaţia cu vârsta peste 30 de ani suferă de probleme biliare, mai mult sau mai puţin grave. De ce? Deoarece stilul de viaţă contemporan ne predispune la blocaje în funcţionarea colecistului.

Sedentarismul, hrana prea rafinată, poziţia corpului (mai ales statul îndelungat pe scaun) şi stresul psihic sunt cei mai importanţi factori care conduc la apariţia afecţiunilor biliare. Iar dintre bolile colecistului, cea mai