O tânără în vârstă de 18 ani, din Flămânzi, județul Botoșani, a fost ucisă în Italia şi abandonată pe un câmp. Corpul neînsufleţit al botoşănencei a fost găsit de un fermier, relatează LaRepubblica.it, preluat de botosaneanul.ro.
S-au cunoscut pe internet
Potrivit LaRepubblica.it, Lavinia Simona Ailoaiei l-a cunoscut pe cel care avea să îi pună capăt zilelor pe Internet, pe un site de întâlniri. În mediul virtual tânăra era cunoscută sub numele Dora. Ea l-a cunoscut prin intermediul respectivului site pe Andrea Pizzocolo, în vârstă de 41 de ani, de profesie contabil.
Jucăriile sexuale i-ar fi fost fatale
Potrivit jurnaliştilor italieni, în noaptea de vineri spre sâmbătă, botoşăneanca s-a întâlnit cu italianul într-un motel din Arsizio (Varese). Cei doi au întreţinut raporturi sexuale, iar în urma unor jocuri erotice, tânăra având prinse nişte cleme de cablu de gât, nu a mai putut respira, murind ştrangulată.
După cum a povestit anchetatorilor, italianul a încercat să îi despindă clemele, dar nu a reuşit. Oamenii legii nu l-au crezut, motiv pentru care l-au acuzat de omor cu premeditare.
Variantă şoc: ar fi întreţinut relaţii sexuale cu... cadavrul
Ce este însă şi mai şocant este faptul că după e tânăra a murit, bărbatul a dus-o la un alt motel, unde a întreţinut din nou relaţii sexuale cu cadavrul fetei.
După aceasta i-a acoperit faţa cu un prosop şi a abandonat-o la marginea localităţii Lodi, în apropiere de ultimul motel unde au fost.
Trupul neînsufleţit al femeii a fost găsit de un fermier care a şi alertat autorităţile.
Pe baza amprentelor şi în urma cercetărilor făcute la motel, oamenii legii l-au găsit pe făptaş.
Urmează ca în cursul săptămânii viitoare să fie făcută şi necropsia.
(Sursa: botosaneanul.ro) O tânără în vârstă de 18 ani, din Flămânzi, județul Bot