Asa-zisa iubire de animale, cand ajunge la forme grotesti, semnifica altceva. Indivizii in cauza isi construiesc de fapt un complex de superioritate prin mila asupra "brutelor" care cer sa nu le mai fie atacati copiii de haite de caini vagabonzi.

Ei sunt buni, iar cel care scrie aceste randuri - o bestie fara inima. M-ar privi asasin daca le-as spune ca mari criminali, psihopati, dictatori sangerosi din istoria omenirii au fost si mari iubitori de animale. Adesea, "dragostea" de animale se intalneste cu dispretul fata de om. Cu frustrari in relatiile cu semenii. De pilda, madam Bardot, pe care vor s-o cheme unii in ajutor, si-a reprofilat preaplinul sufletesc pe animale dupa ce i-a mai scazut cota la barbati. Adesea, cand mai inainteaza in varsta, "fetele vesele" fac pasiuni pentru caini - o compensatie psihica: animalul e iubitor si credincios pana la moarte, spre deosebire de lungul sir al barbatilor care le-au parasit fara un cuvant. Populara zicere "Din bucata mea de paine/ Am hranit un om si-un caine/ Cainele ma recunoaste/ Omul nu ma mai cunoaste" exprima nu atat trairi filocanine, cat neincrederea apriorica in fiinta umana - uraste-ti aproapele, pentru ca el oricum te uraste.

Taraboiul acesta al milei e absurd. Problema a incetat de mult sa mai fie una de optiune afectiva, de impartire a oamenilor in cruzi si milosi - e o problema pur si simplu tehnica, sociala. in actiunea sociala, conceptul de mila e inoperant: aici au sens doar prioritatile, abordate in ordine. intrucat administratiile locale anterioare si-au dovedit indolenta si in acest domeniu, numarul cainilor fara stapan din Capitala a depasit 200.000 si creste cu 15% pe an. Situatia e la fel de grava si in alte orase ale tarii. Anual, zeci de mii de oameni, intre care multi copii, sunt muscati de aceste patrupede. Nu mai poti iesi noaptea pe strada, ba