Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sandra Izbaşa a anunţat că se retrage după Campionatele Mondiale

Publicat in Antena 3, luni 9 septembrie 2013 ·

Sandra Izbaşa a anunţat că se retrage din gimnastică, după Campionatele Mondiale de la Antwerp, care vor începe pe 30 septembrie, scriu jurnaliştii de la Adevărul.

Dubla campioană olimpică a declarat că nu se mai gândeşte să participe şi la Jocurile Olimpice de la Rio Janeiro, din 2016.

În vârstă de 23 de ani, Sandra Izbaşa, are la activ 27 de medalii câştigate de-a lungul carierei la Europene, Mondiale, dar şi la Jocurile Olimpice. Dintre acestea, 13 sunt de aur.

„Tot ce îmi doresc e să ajung acolo sănătoasă, să mă pot acomoda foarte bine cu solul. Nu mă duc acolo cu gândul să câştig o medalie, dar vreau să-mi fac exact execuţiile de acasă, nimic mai mult, nimic mai puţin. Mai am lucruri de pus la punct, sunt conştientă, dar deocamdată merg la sigur”, a declarat Izbaşa.

Sportiva legitimată la clubul Steaua a participat weekend-ul trecut la Campionatele Naţionale de gimnastică, acolo unde a ocupat primul loc la sol, aparatul său favorit.

De altfel, solul i-a adus şi primul titlu olimpic, în 2008, la Beijing, la finalul unei evoluţii electrizante, care a ridicat publicul în picioare.

„Îmi doresc din suflet să fac acest Mondial, pentru că îi duc dorul din 2007, atunci a fost ultimul meu Mondial. Aş vrea să-l fac pentru mine, pur şi simplu să mă retrag aşa frumos, indiferent de rezultat. Aşa am decis şi cu antrenorii, a fost o decizie grea, dar nu se ştie niciodată. O să-mi păstreze în continuare tonusul, voi intra în sală, fără presiune, să fac acest sport ca şi hobby, dar nu mă gândesc la Rio. Am nevoie de o pauză care cred că e binemeritată”, a mai spus gimnasta, potrivit Adevărul.

În 2012, la Jocurile Olimpice de la Londra, Izbaşa a adus una din cele două medalii de aur ale delegaţiei României, reuşind să câştige surprinzător finala de la sărituri.

Alături de cele dou

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 12 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 8 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 6 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 12 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 5 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 11 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 8 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 5 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Vremea

București
acum

22°
mie.

21°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

21°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

22°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°