Fondurile mutuale au raportat intrări nete de 130 de milioane de lei (29 mil. euro), cea mai mare parte a sumei fiind virată în conturile fondurilor de obligaţiuni. Pentru prima dată după multe luni, un fond de acţiuni a atras 2 milioane de lei de la investitori.
În luna august, investitorii au continuat să economisească în fonduri mutuale la un nivel apropiat de cel al lunii iulie, când sumele nou plasate au fost de 160 milioane de lei. Graţie intrărilor de bani noi, industria de fonduri mutuale a ajuns la active nete totale de 12 miliarde de lei la finalul lunii august, cu peste 20% mai mult decât la începutul anului. Numărul de investitori a crescut în luna august cu peste 2.000 până la un total de 257.000 de clienţi.
Fondul BCR Obligaţiuni a atras o sumă netă de 110 milioane de lei de la investitori luna trecută, raportând astfel cel mai mare volum al intrărilor din industrie. Pe locurile următoare se situează fondul de obligaţiuni administrat de Banca Transilvania, cu intrări nete de 21 mil. lei, şi fondul de obligaţiuni al OTP Bank, cu subscrieri nete de 5,5 milioane de lei.
Notă discordantă face fondul de acţiuni Certinvest BET-FI, care în luna august a atras 2 milioane de lei de la investitori. Certinvest BET-FI este singurul fond de acţiuni prezent în clasamentul celor mai mari 15 fonduri mutuale în funcţie de sumele nou atrase de la investitori în luna august. Fondul este cel mai performant fond de acţiuni, cu un randament de 17,8% în primele opt luni ale anului. Cu toate acestea, este unul dintre cele mai mici din piaţă cu active de doar 5,3 milioane de lei. Fondul BCR Obligaţiuni a depăşit recent pragul de 4,5 miliarde de lei în active.
La extrema opusă a clasamentului se situează fondul de plasamente monetare BRD Euro cu retrageri de 3,3 milioane de euro (14,5 mil. lei) şi fondul de obligaţiuni Stabilo cu retrageri de