Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mall-ul se construieşte începând cu 1 octombrie

Publicat in Impact in Gorj, marți 10 septembrie 2013 ·

Fondul sud-african de investiții New Europe Property Investments (NEPI) a amânat începerea lucrărilor la Mall-ul de la Târgu-Jiu cu două luni, din cauza birocraţiei. Investitorul anunţase iniţial deschiderea şantierului în luna august, însă, din cauza circuitului greoi al documentelor, construcţia va începe la 1 octombrie, după cum a declarat la Radio Omega Florin Cârciumaru, primarul municipiului Târgu-Jiu.

Constructorii Mall-ului din Târgu-Jiu au anunţat că lucrările la clădire vor începe la 1 octombrie, când va fi deschis şantierul oficial de către reprezentanţii Fondul sud-african de investiții New Europe Property Investments. În această săptămână, edilul Florin Cârciumaru va primi vizita investitorilor în vederea obţinerii autorizaţiei de construcţie. „În perioada 10-12 septembrie, reprezentanţii firmei care va construi Mall-ul vor fi prezenţi la Târgu-Jiu pentru a depune documentaţia finală prin care să obţină autorizaţia de construcţie şi, din discuţiile purtate, am înţeles că vor să înceapă lucrările pe data de 1 octombrie. Vor deschide şantierul chiar în mod oficial şi să treacă la treabă. Pot să spun că deja amplasamentul s-a pregătit şi cei care au avut case acolo le-au demolat. Deci totul este în regulă pentru a începe construirea”, a precizat Florin Cârciumaru despre investiţia NEPI în Târgu-Jiu.

Şi Dedeman se mişcă

Edilul municipiului, Florin Cârciumaru, a declarat ca sigură şi investiţia Dedeman, tot în zona Kaufland, deşi a existat posibilitatea deschiderii unei unităţi în locul fostei Fabrici de lapte din Târgu-Jiu. „Iarăşi am o veste bună. Cei de la firma care vor construi Dedeman au depus o solicitare pentru obţinerea Certificatului de urbanism şi această construcţie se va ridica pe strada Termocentralei, în zona Marsat, aproape de acest Shopping Center. Zona va căpăta o înfăţişare modernă”, declară optimist primarul Florin Cârc

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Guvernul pune la bătaie 2,5 miliarde de lei pentru modernizarea liniei de cale ferată CF București - Giurgiu Nord

Wall-Street.ro acum 35 minute
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a lansat licitaţia publică pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare a liniei CF Bucureşti - Giurgiu Nord Frontieră, lotul 2, investiţie finanţată din Fondul de Coeziune prin Mecanismul European

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum o ora
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 2 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Rusia îl acuză pe premierul Marcel Ciolacu de „imixtiune grosolană” în afacerile Republicii Moldova

Mediafax acum o ora
„Atragem atenţia asupra faptului că astfel de declaraţii provocatoare ale oficialilor români, care reprezintă o imixtiune grosolană în afacerile interne ale Republicii Moldova, rămân fără un răspuns adecvat din partea Chişinăului oficial”, a declara

VIDEO Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat pe un câmp din judeţul Iaşi

HotNews acum 2 ore
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat, joi după-amiază, pe un câmp din judeţul Iaşi, din cauza unor defecţiuni tehnice. Doi bărbaţi se aflau la bord, dar nu au fost răniţi. Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat pe un câmp din judeţul

Cum au ajuns o casă dintr-un sat din Botoșani să „găzduiască” 7.000 de ucraineni. Autoritățile au anunțat Parchetul și DNA

Adevarul acum o ora
O situație absolut incredibilă a fost înregistrată în comuna Vârful Câmpului din județul Botoșani. Nu mai puțin de 7.000 de ucraineni figurau cu domiciliul la o singură casă din comună. Aceștia au plătit  diverse sume bani unor localnici, pentru a f

Guvernul a aprobat Strategia naţională pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi a discursului instigator la ură 2024-2027

News.ro acum 3 ore
Executivul a adoptat, joi, o hotărâre care aprobă Strategia naţională pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi a discursului instigator la ură 2024-2027 şi înfiinţează Comitetul interministerial de monitorizare

Taxa pentru PARTAJ se reduce / Guvernul a adoptat proiectul pentru REDUCEREA taxelor de timbru

Gandul acum 2 ore
Guvernul a adoptat în ședința de joi proiectul Ministerului Justiției pentru reducerea taxelor de timbru. Este anunțul ministrului Justiției, care precizează că actul normativ va intra în procedură parlamentară, a anunțat Alina Gorghiu, ministrul Ju

Indemnizaţiile pentru adulţii şi copiii cu handicap grav cresc din iunie

Mediafax acum 4 ore
Astfel, coeficientul indemnizaţiei pentru adultul cu handicap grav va creşte de la 70% din ISR la 80%, respectiv de la 463 de lei la 529 de lei, iar nivelul prestaţiei sociale pentru copilul cu handicap grav se va majora de la 60% din ISR la 70%, re

Vremea

București
acum

20°
joi

13°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

27°
joi

13°/27°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

11°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

10°/23°
Timisoara
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°