Şeful Senatului, Crin Antonescu, a declarat că nu se pune problema unui aviz favorabil pentru cererea de urmărire penală a ministrului Economiei, Varujan Vosganian, formulată de procurorii DIICOT pentru fapte de subminare a economiei naţionale. Antonescu a parcurs materialul procurorilor, care nu l-a convins, şi a declarat că nu a văzut acolo „nimic care să-l incrimineze, măcar indirect”, pe Vosganian, astfel încât un aviz favorabil iese din discuţie.
„Dacă noi vorbim de lucruri care s-au petrecut la vedere, care sunt decizii de oportunitate pe care le-a susţinut prim-ministrul şi guvernul din vremea lui Vosganian, pe care le-au continuat guvernele de alte culori politice prin ordonanţe şi promulgate de preşedinte, dacă acea hotărâre de guvern e avizată din partea Ministerului Justiţiei de însăşi persoana care conduce DIICOT, cum pot să accept că acest om e un infractor?”, a declarat, ieri, preşedintele Senatului. Crin Antonescu rămâne consecvent poziţiei exprimate săptămâna trecută, la Cluj-Napoca, unde a declarat că nu a văzut nimic concret care să îl incrimineze pe ministrul liberal al Economiei, astfel că el crede „cu tărie” în nevinovăţia acestuia. Crin Antonescu a catalogat dosarul procurorilor DIICOT ca fiind „o înşiruire de interpretări şi supoziţii”.
Favoritisme pentru InterAgro
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) îi acuză pe Varujan Vosganian şi pe Adriean Videanu de subminarea economiei naţionale şi complot. Potrivit anchetatorilor, în mandatele lor trecute la Ministerul Economiei – Vosganian în perioada 2006-2008, iar Videanu în perioada 2008-2010 – ar fi sprijinit interesele omului de afaceri Ioan Niculae. Concret, cei doi i-ar fi dat gaz mai ieftin de la Romgaz pentru combinatul pe care acesta îl deţine, InterAgro, cauzând un prejudiciu de 130 de milioane de dolari în