Deceniile de ateism sălbatic din timpul regimului sovietic nu au reuşit să stârpească din sufletele basarabenilor credinţa în Dumnezeu.

În ciuda interdicţiilor sistemului, care a combătut creştinismul pentru a impune o religie nouă - cu idoli "sanctificaţi" pentru crime şi nelegiuiri, nu pentru sacrificiu şi caritate - moldovenii din stânga Prutului nu au pierdut firul creştin care a legat de-a lungul întregii sale istorii spiritul naţional, dincolo de bariere geografice sau geopolitice.

La 200 de ani de când au fost smulşi de la biserica lor bimilenară, de credinţa lor, încă mai profită cei care i-au deturnat din zona originară a creştinismului românesc, cel născut din Cuvântul răspândit din gura apostolilor înzestraţi cu Sfântul Duh, încă pe vremea când cei ce azi vor să îi înveţe credinţa se închinau la fulgere şi pietre.

Din zona de intimitate şi modestie cucernică a bisericuţelor tradiţionale din lemn, acolo unde prezenţa Divinităţii e aproape palpabilă, de la rugăciunea umilă şi pioşenia sfioasă în faţa Atotputernicului, s-a ajuns la exhbiţionism bigot, la competiţie de mase în etalarea publică a credinţei.

Vizita patriarhului moscovit Kiril e o mostră în acest sens, un prilej de etalare a amplitudinii închinăciunilor în văzul camerelor de televiziune. Oare ce mai reprezintă în mintea sutelor de mireni care dezmembrau decoraţiunile florale amplasate în calea ierarhului bisericesc moscovit pildele şi învăţăturile la modestie şi căinţă ale Mântuitorului? Sunt întrebări pe care nu din imaginile televizate sau din flash-interviurile cu participanţii la acest "cros" religios popular, ci din ceea ce se întâmplă zi de zi în jurul nostru, nici de raportul de informare pe care protagonistul acestui moment îl va întocmi la întoarcerea din misiune.