Curmalele se cultivă de mai bine de 5.000 de ani în întregul Orient Mijlociu şi reprezintă o sursă de hrană deosebit de importantă în această regiune a lumii. Curmalele pot fi întrebuinţate ca înlocuitor al zahărului sau chiar la prepararea băuturilor alcoolice fermentate.
Curmalele uscate se pot macină şi folosi ca făină. Curmalele proaspete au mult mai puţine calorii decât cele uscate; de asemenea, ele conţin cantităţi mici de vitamina C, care lipsesc din cele uscate. Mineralele sunt cele care atrag atenţia, mai ales datorită conţinutului lor de fier, care însă pare să fie puţin apreciat în afara Orientului.
Doar unul sau două soiuri de curmale au o concentraţie modestă de fier, restul au un conţinut mult mai mare. Acest lucru, împreună cu energia uşor de asimilat le fac un aliment ideal pentru cei care suferă de anemie şi afecţiuni care produc oboseala cronică.
Toate curmalele sunt o sursă importantă de fibre şi foarte bogate în potasiu.
Deşi conţin doar în cantităţi mici vitamina B, ele oferă în schimb cantităţi suficiente de acid folic. Arabii consumă, de obicei, curmale uscate şi cu zer sau iaurt gros, realizând un preparat cu o excelentă valoare nutritivă.
Un desert din curmale uscate, presărate cu seminţe de susan, asigură acizi graşi polinesaturaţi şi proteine, o gustare delicioasă la orice oră.
Sursa: www.apropo.ro
