Senatorii vor dezbate în procedură de urgenţă proiectul de lege privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană şi stimularea şi facilitarea dezvoltării activităţilor miniere în România.
Senatorii au aprobat, cu 91 de voturi "pentru", 18 voturi "împotrivă" şi o abţinere, dezbaterea proiectului în procedură de urgenţă.
Vicepreşedintele Senatului Cristian Dumitrescu declara, luni, că Biroul Permanent al Senatului a decis, la solicitarea grupului PSD, ca proiectul de lege privind Roşia Montană să intre în procedură de urgenţă în dezbaterea comisiilor de specialitate.
Dumitrescu a declarat că la nivelul conducerii Senatului s-a hotărât ca până pe data de 11 septembrie comisiile de specialitate să elaboreze avizele asupra proiectului de lege, iar până pe 17 septembrie comisia de administraţie împreună cu cea economică să elaboreze un raport comun asupra actului normativ.
Ulterior, proiectul va fi intra în dezbaterea şi votul Senatului în calitate de primă Cameră sesizată.
Senatorii vor dezbate în procedură de urgenţă proiectul de lege privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană şi stimularea şi facilitarea dezvoltării activităţilor miniere în România.
Senatorii au aprobat, cu 91 de voturi "pentru", 18 voturi "împotrivă" şi o abţinere, dezbaterea proiectului în procedură de urgenţă.
Vicepreşedintele Senatului Cristian Dumitrescu declara, luni, că Biroul Permanent al Senatului a decis, la solicitarea grupului PSD, ca proiectul de lege privind Roşia Montană să intre în procedură de urgenţă în dezbaterea comisiilor de specialitate.
Dumitrescu a declarat că la nivelul conducerii Senatului s-a hotărât ca până pe data de 11 septembrie comisiile de specialitate să elaboreze avizele asupra proiec