Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adevăratele motive pentru care autoritățile vor să respingă proiectul RMGC

Publicat in Academia Catavencu, luni 9 septembrie 2013 ·

Decidenții politici, ca să-l cităm pe Crin Antonescu, o dau la întors și susțin că proiectul minier de la Roșia Montană trebuie respins. Academia Cațavencu a aflat în EXCLUSIVITATE adevăratele motive pentru care aleșii vor să respingă proiectul cu pricina.

Revista Nature a descoperit că proiectul de la Roșia Montană este copiat după alte proiecte, fapt care l-a sensibilizat pe premierul Ponta.

Autoritățile, îngrijorate de posibilitatea ca numărul manifestanților să-l depășească pe cel al maidanezilor.

Crin Antonescu: “Am vorbit cu domnul Voiculescu și m-a rugat să încetăm cu treaba asta cu Roșia Montană pentru că pe postul dumnealui nu se transmit protestele și a scăzut în audiențe.”

Din pricina crizei de personalitate din USL: de câteva săptămâni deputatul Ponta n-a mai purtat niciun dialog cu premierul Ponta.

S-a descoperit că în loc de cianură RMGC voia să folosească Frutti Fresh, o substanță mult mai dăunătoare.

În minele romane se va face un mare adăpost pentru câinii fără stăpân.

Rovana Plumb, ministru al mediului: “Un lac de cianuri ar fi mult prea puțin pentru un pol regional de putere precum România. Ne gândim la cel puțin o mare de cianură. Trebuie să stimulăm turismul pe litoral.”

Sorinel Copilul de Aur a înregistrat la OSIM marca “Aur”.

Fuego n-a fost de acord cu proiectul Roșia Montană.

Dacă protestele ar fi continuat, Mircea Badea s-ar fi simțit obligat să facă sex cu mamele protestatarilor, ceea ce ar fi fost dus la un masacru sexual.

Vadim Tudor: “Roșia Montană urma să fie exploatată de pedofili unguri homosexuali”

Lui Sorin Oprescu i-a fost teamă ca nu cumva Ion Iliescu să cheme din nou minerii și să-i strice parcarea subterană de la Universitate.

comentariu Decidenții politici, ca să-l cităm pe Crin Antonescu, o dau la întors și susțin că proiectul minier de la Roșia Montană tre

Articolul in Academia Catavencu >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 44 minute
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Dosar penal pentru trafic de minori în cazul centrelor pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureş. Ar fi fost luați cu forța din familiile lor pentru banii de finanțare

Ziare.com acum o ora
DIICOT a comunicat marți, 14 ianuarie, că a inițiat, încă din decembrie 2024, o anchetă penală referitoare la centrele pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureș, inclusiv pentru infracțiunea de trafic de minori. Există suspiciuni că acești copii

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 55 minute
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 3 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 4 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor. Până şi comuniştii au dedicat aproape doi ani pentru a studia cum să reorganizeze România

News.ro acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, consideră că reorganizarea administrativ-teritorială „nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor”, fiind un subiect „extrem de serios” care tr

Disney, dată în judecată fiindcă ar fi plagiat cele două filme din seria „Vaiana”

Mediafax acum o ora
Într-un proces care a fost depus vineri, animatorul Buck Woodall susţine că fosta directoare de dezvoltare al Mandeville Films, Jenny Marchick, i-a încălcat drepturile de autor transmiţând în secret către Disney materiale pe care el le-a produs în m

Trump urmează să participe online la Forumul Economic Mondial de la Davos, iar Zelenski în persoană. Ruşii nu au voie la WEF de trei ani

News.ro acum o ora
Donald Trump urmează să participe - prin intervenţie video -, la trei zile după învestire, săptămâna viitoare, la 23 ianuarie, la cea de-a 55-a ediţie a Forumului Economic Mondial (WEF) la Davos, în Elveţia, unde preşedintele ucrainean Volodimir Zel

Prinţesa de Wales a vizitat spitalul unde s-a tratat de cancer. Ea a mulţumit medicilor

Mediafax acum 3 ore
Prinţesa de Wales, Kate Middleton, a făcut o vizită neanunţată la Spitalul Royal Marsden din Londra, primul spital care a tratat-o în timpul diagnosticului şi tratamentului pentru cancer. Aceasta a dorit să-şi exprime recunoştinţa faţă de echipa med

Amenzi de 60.000 de lei la centrele pentru copii cu dizabilităţi ţinuţi în condiţii insalubre şi hrăniţi cu mâncare expirată. DSP Mureş a suspendat activatea de spălătorie la patru centre şi activitatea de alimentaţie colectivă la trei centre

Libertatea acum 2 ore
Imaginile greu de privit cu copii cu dizabilități la pământ, ținuți în camere zăvorâte, în condiţii insalubre şi hrăniţi cu mâncare expirată au declanșat un val de controale asupra centrelor din Județul Mureș. DSP Mureș a dat amenzi usturătoare.

Vremea

București
acum

-0°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

-1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-4°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-4°
mar.

-4°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°