Galerie Foto
TIMIŞOARA. Futurotextiles, o expoziție în care inovația atinge uneori cote SF și se-mbină cu arta și cu moda haute couture, se va deschide marţi seara, de la ora 19, la Halele TIMCO de pe Calea Circumvalaţiunii nr. 8-12, în prezenţa ambasadorului Franţei la Bucureşti, Excelența Sa Philippe Gustin.
Vizitatorii pot vedea cum arată mătasea obţinută din pânză de păianjen, textilele din pietricele de bazalt sau o rochie din vin.
Această expoziţie a fost concepută de oraşul Lille şi a fost adusă la Timişoara cu scopul de a suda şi mai tare relaţiile dintre Franţa şi România, dintre Timişoara şi Lille. Interesul este şi de a arăta hainele viitorului, a precizat, luni, noul director al Centrului Cultural Francez din oraş, Daniel Malbert.
Expoziţia poate fi vizitată gratuit în următoarele trei săptămâni.
Curatoarea expoziţiei, Caroline David, a precizat că aceasta este unică în lume.
Îmbină arta, tehnica şi ştiinţa. Este concepută într-o manieră foarte simplă. Textilele sunt făcute din fibre care sunt naturale, artificiale şi sintetice. Avem mătase făcută din pânză de păianjen, textile făcute din pietricele de bazalt, iar de câţiva ani am ajuns să ţesem fibra optică. La sfârşitul expoziţiei o să vă daţi seama că putem face textile aproape din orice. În sol utilizăm din ce în ce mai mult textilele, în arhitectură. Una dintre proprietăţile textilelor este lejeritatea. Textilele înlocuiesc lemnul, metalul, a declarat curatoarea expoziţiei Futurotextiles, Caroline David.
Această expoziţie este din 2013, a fost prezentată la Lille şi la Paris, iar prima etapă a turneului internaţional este la Timişoara, urmează Bucureşti. Galerie Foto
TIMIŞOARA. Futurotextiles, o expoziție în care inovația atinge uneori cote SF și se-mbină cu arta și cu moda haute couture, se va deschide marţi seara, de la ora 19, la Halele TIMCO de pe Cal