Victor Piţurcă şi Ciprian Marica au vorbit despre meciul de mâine, dintre România şi Turcia (ora 21.00, Antena 1 şi GSP TV). Vezi aici declaraţiile lor.
Victor Piţurcă a spus înaintea partidei România-Turcia: "Turcia era favorită certă la locul doi înaintea preliminariilor, dar a avut un recul şi a pierdut puncte importante. România a demonstrat că e mai bună ca Turcia până acum. În afară de Bourceanu, nu avem jucători indisponibili în lot. Până la ora meciului cu Turcia, va dispărea de tot starea de oboseală din lotul României.
Fatih Terim poate face minuni în orice moment.
Nu ştiu ce jucători accdentaţi au ei, dar nu cred că vor fi probleme majore până la ora jocului. În comparaţie cu noi, Terim are de unde alege.
Jucătorii care intră în teren trebuie să poată să lupte pentru a obţine cel puţin un meci egal. Avem un uşor avantaj, pentru că ne ajunge şi remiza şi atunci nu trebuie să riscăm la fel de mult.
Să vedem dacă va intra marica din primul minut, pentru că nu m-am hotărât.
Ar fi păcat ca stadionul să nu fie plin la un meci de asemenea importanţă. Eu sper ca suporterii, până mâine,, să ia bilete. Asta e, dacă nu vor veni, noi trebuie să ne facem treaba noastră".