Stiu ca nu vrei sa ai de-a face cu nimeni Ca iti ajunge propria si delicata faptura Si iti iei pe umeri haina subtire a insingurarii, Dar pentru ca sa-ti dovedesti gratia si puterea Sa simti si mai tare ca esti tu si restul lumii Ai vrea sa stii intotdeauna ca sunt, Domnisoara Singuratate. Sursa imagine: paginidemedia.ro

Iti pasa atat de putin si nu-ti pasa

Ca pictori mari plimbati prin galerii ca sfintele moaste

Maestrii ai distilarii luminii si asezarii ei pe sevalet

Vor sa gaseasca nuanta cea mai potrivita

A movului pielii tale stralucind stins

Si sa-i descopere dedesubturile de dor si abanos,

Domnisoara Singuratate.

Poetii si ei se intrec in a inalta ode, cantari, psalmi

Felului in care zambesti dand cu tifla efemerului

Si pun pretuire pe fotosinteza cuvantului

Cu care sa-ti imbrace indiferenta in fata timpului,

A ironiei cu care privesti eternitatea,

Si tot ei iti cauta neincetat cele mai potrivite cuvinte,

Domnisoara Singuratate.

Dar tu rimezi adevarat cu zarile, cu poezia

Cu tot ce te face sa te redescoperi

Sa redevii tu ascunsa in copilarie, in prima jucarie de plus

In a fi singura inlauntrul tau, tu si lumea ta

Sa te intorci in samburele din care ai incoltit pe cer

Cu toate visele, fricile, zborurile,

Domnisoara Singuratate.

Si cand vad coada alungita a ochilor tai

Zbatandu-se in lumina vantului

Dulcelui vant al stepelor strabatute si strabatandu-te

Atunci iti inteleg indepartarea, indepartandu-te

De toate locurile comune ale fiintei,

Ca o papadie gata sa fie respirata de viata esti,

Domnisoara Singuratate.

Stiu, Domnisoara Singuratate

Ca iubindu-ma esti nicaieri si esti in toate,

Domnisoara Singuratate

Stiu ca ai dreptul la a fi, in fapt, in fapte,

Domnisoara