Un articol publicat de Washington Post răspunde la 5 întrebări esenţiale despre Siria, un subiect fierbinte şi complex, care poate fi confuz chiar şi pentru cei mai informaţi dintre noi.
SUA şi aliaţii se pregătesc să lanseze o posibilă serie de intervenţii militare în Siria pentru a pedepsi regimul preşedintelui Bashar al-Assad suspectat de folosirea armelor chimice împotriva civililor.
1. Ce este Siria?
Siria este o ţară din Orientul Mijlociu, situată de-a lungul ţărmului estic al Mării Mediterane. Siria are o populaţie de 22 de milioane de locuitori, cu o pătură foarte colorată de etnii şi religii. Majoritatea sirienilor sunt de etnie arabă şi fac parte din ramura sunită a islamismului. Siria se află într-un conflict civil extrem de violent. Luptele dintre rebeli şi guvern au făcut peste 100.000 de victime şi 2 milioane de refugiaţi, jumătate dintre ei fiind copii.
2. De ce se omoară sirienii între ei?
Crimele au început în aprilie 2011, când oamenii au protestat paşnic în stradă, inspiraţi de revoluţiile din Egipt şi Tunisia, împotriva dictaturii din Siria. Guvernul a răspuns cu violenţă. Forţele de ordine au început să ucidă în secret activişti, au început să răpească, să violeze, să tortureze şi să omoare protestatarii şi membri din familiile acestora, inclusiv mulţi copii, şi să le arunce trupurile mutilate pe marginea străzilor. Soldaţii au deschis focul asupra revoluţionarilor, care, în cele din urmă, au început să se mobilizeze în grupuri rebele şi să lupte împotriva regimului. Armata a început o campanie de intimidare în toată ţara bombardând cartiere şi oraşe întregi. Se pare că ar fi folosit şi arme chimice, ceea ce a scandalizat întreaga lume.
3. Care sunt rădăcinile problemelor din Siria?
Pe scurt, există două teorii principale. Una susţine că odată cu trasarea graniţelor statului Sirian de către puterile