Aud în fiecare zi cuvântul „frică”. Minerii şi energeticienii din CE Oltenia acceptă abuzurile administraţiei pentru că le este frică să nu rămână fără locuri de muncă. Liderii lor de sindicat au reacţii palide, de frică. Unii se tem de dosare penale, alţii că îşi pierd privilegiile promise de actuala administraţie. Aud liderii partidelor de opoziţie că nu au oameni care să iasă la bătaie, pentru că le este frică. Unora le este teamă că i-ar lăsa Ion Călinoiu fără serviciu, dacă lucrează la stat, alţii au firme care ar cădea pradă controalelor de pe la te miri ce instituţii. Iar alţii, deloc puţini, preferă să îşi negocieze tăcerea cu mai-marii zilei.

De unde vine frica? Atunci când un om îţi povesteşte cum a fost ameninţat de şeful judeţului, cum a fost terfelit de presă, cum a fost ameninţat cu arestarea, aproape că îl înţelegi. Gorjul, cu aceeaşi putere de peste 20 de ani, are pe ici pe colo semnele unui sistem mafiot. Nu în sensul de făcut legea cu pistolul la tâmplă, ci al unor fire nevăzute care îi leagă pe baştanii judeţului şi creează un sistem abuziv, cu care este greu de luptat.

Protestul tinerilor din capitală împotriva exploatării cu cianuri la Roşia Montană ne-a arătat tuturor că frica e la ei. La ei, la politicienii cocoţaţi pe un val de simpatie de 70%, care s-au văzut acum înfrânţi de o mână de tineri determinaţi. Nimeni nu poate învinge puterea străzii, nu a putut nici Ceauşescu, nici Iliescu, nici Băsescu. Nu va putea nici Ponta, nici Antonescu, nu ar putea nici Călinoiu, nici Cârciumaru, nici Ciurel, dacă Gorjul nu ar fi cuprins de frică.

Protestul anti-sistem pornit de tinerii din România este doar primul dintr-un lung şir care va urma, până la cristalizarea unei noi forţe în România. În momentul de faţă, nicio forţă politică sau civică nu are suficient de multă credibilitate. Este nevoie de altceva şi mulţi văd în protestele d