Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce e nou anul acesta la Salonul Auto de la Frankfurt, pe o suprafaţă cât 32 de terenuri de fotbal

Publicat in Ziarul Financiar, luni 9 septembrie 2013 ·

Salonul Auto de la Frankfurt va reuni cele mai importante nume din industria auto mondială, cu 70 de modele şi concepte prezentate în premieră, ieşind în evidenţă vehicule electrice, automobile cu propulsie hibridă şi prototipuri menite să demonstreze cele mai noi tehnologii şi idei de design.  

Salonul va fi deschis publicului în perioada 12-22 septembrie, primele două zile fiind rezervate presei şi participanţilor din industrie. Evenimentul este găzduit de uriaşul centru de expoziţie Frankfurt Messe, pe o suprafaţă de 230.000 de metri pătraţi, aproximativ cât 32 de terenuri de fotbal, potrivit Associated Press, preluată de Washington Post.

Expoziţia este organizată odată la doi ani, iar ultima ediţie, din 2011, a atras 928.000 de vizitatori.

Companiile vor prezenta un număr mare de automobile electrice şi cu propulsie hibridă (care combină un motor electric cu unul cu combustie internă), modele care costă mai mult faţă de maşinile obişnuite şi pot ridica probleme suplimentare pentru clienţi, precum autonomia redusă a modelelor cu baterii.

În SUA, cea mai dezvoltată piaţă pentru automobilul electric, teama de a rămâne pe marginea drumului în pană de curent a îndepărtat clienţii de modele precum Chevrolet Volt sau Nissan Leaf, care nu au reuşit să câştige o cotă de piaţă semnificativă în cei trei ani care au trecut de la lansare.

Totodată, modelele hibrid cu propulsor pe benzină sunt nepopulare în Europa, unde automobilele obişnuite cu motor diesel sunt în general mai economice.

Per total, automobilele electrice şi hibride reprezintă mai puţin de 0,2% din piaţa europeană.

BMW va prezenta la Frankfurt modelul electric i8, un automobil sport de lux care poate accelera de la 0 la 100 de kilometri pe oră în 4,5 secunde. Audi a pregătit un concept hibrid Quattro cu propulsor de 700 de cai putere şi o viteză maximă l

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România, în Vinerea Mare. Ce magnitudine a avut

Libertatea acum 8 ore
Un cutremur de magnitudine 4,1 a zguduit județul Vrancea vineri seară, conform raportului INCDFP. Seismul s-a produs la ora 18.43:16, la o adâncime de 80 km în zona seismică Vrancea.

Papa Francisc, încă în convalescenţă, nu a asistat la procesiunea anuală din Vinerea Mare de la Roma

News.ro acum 7 ore
Papa Francisc, care încă se recuperează după o dublă pneumonie, nu a participat vineri, pentru al treilea an la rând, la procesiunea anuală de la Colosseumul din Roma unde au venit mii de credincioşi catolici, relatează Reuters Suveranul pontif în v

UPDATE - Buzău - Intervenţie de căutare-salvare pe Barajul Siriu după ce o hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat în larg / Cinci scafandri au ajuns la faţa locului

News.ro acum 11 ore
O hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat, vineri, în lacul de acumulare de la Siriu, din judeţul Buzău. Două persoane au reuşit să se salveze, iar o a treia, un pompier din cadrul Staţiei de Pompieri Mărunţisu, este căutată. La faţa locului a

Mesaje de Paște 2025. Cele mai frumoase urări pentru familie, prieteni și colegi

Cancan acum 13 ore
Vrei să îi surprinzi pe oamenii dragi din viața ta cu mesaje speciale de Paște? Îți prezentăm câteva urări emoționante pe care le poți trimite apropiaților cu ocazia acestei sărbători! Mesajele sunt o modalitate minunată de a adresa urări de bine cu

Dorinel Munteanu, după remiza cu UTA: „De aia sunt puțin supărat”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
, antrenorul celor de la , a reacționat după remiza elevilor săi cu Arad, în etapa #5 din play-out-ul Superligii.

Superliga: Oţelul Galaţi – Unirea Slobozia, scor 2-0. Gazdele au ratat un penalti / Gălăţenii sunt pe primul loc în clasamentul play-out-ului

News.ro acum 12 ore
Formaţia Oţelul Galaţi a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, echipa Unirea Slobozia, într-un meci din etapa a cincea a play-out-ului Superligii. Golurile au fost înscrise de Antoche ’43 (autogol) şi Maciel ’51. În minutul 35, gazdele

Administrația Trump a desecretizat documente despre asasinarea senatorului Robert F. Kennedy (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 12 ore
Arhivele Naționale ale SUA au publicat mii de pagini de documente legate de asasinarea senatorului Robert F. Kennedy, potrivit site-ului agenției, ca urmare a ordinului președintelui Donald Trump de a publica informații clasificate anterior, relatea

Gabriela Ruse o va înfrunta pe Elina Svitolina pentru un loc în finală la Rouen

News.ro acum 9 ore
Jucătoarea ucraineană Elina Svitolina, locul 18 WTA şi favorită principală, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului de categorie WTA 250 de la Rouen, fază în care o va înfrunta pe Gabriela Ruse. Svitolina a trecut în sferturi de spaniola Je

Sâmbăta Mare. Tradiții și obiceiuri în ziua de dinaintea Paștelui

Mediafax acum 54 minute
Din punct de vedere religios, Sâmbăta Mare amintește de punerea în mormânt a Mântuitorului și de coborârea Sa la iad, unde, potrivit tradiției ortodoxe, a eliberat sufletele celor drepți. Este o zi de o solemnitate aparte, în care credincioșii se ad

Cu ce sancțiune s-a ales o doctoriţă din Elveţia pentru că şi-a făcut copiii să lipsească o zi de la şcoală. „M-am simţit ca o mare criminală”

HotNews acum 7 ore
După un divorţ şi pentru a-şi reîncărca bateriile, o anestezistă din Elveţia a decis ca cei patru copii ai ei să lipsească o zi de la cursuri, în ultima zi de şcoală înainte de vacanţa de vară, şi să plece cu ei cu o zi mai devreme în concediu. Este

Vremea

București
acum

sâm.

8°/21°
dum.

11°/23°
lun.

14°/25°
mar.

15°/25°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/24°
lun.

13°/25°
mar.

15°/26°
Constanta
acum

sâm.

9°/13°
dum.

11°/17°
lun.

12°/17°
mar.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
mar.

13°/24°
Timisoara
acum

sâm.

7°/21°
dum.

10°/22°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°