Aproximativ 4.000 de persoane au sărbătorit, duminică, la Roșia Montană, Ziua Minerului, iar, la finalul manifestării, 50 de primari din zona Apusenilor au transmis guvernaților și parlamentarilor un apel prin care le solicită să permită începerea proiectului de exploatare a aurului în localitate. De Ziua Minerului, la Roșia Montană, au fost organizate întreceri sportive, concerte de muzică populară și ușoară, precum și o petrecere în stil mineresc, transmite corespondentul Mediafax. În cadrul manifestărilor, 50 de primari din zona Apusenilor, reprezentanți ai administrației județene, prefectul de Alba,Gheorghe Feneșer, parlamentari și reprezentați ai companiei miniere Roșia Montană Gold Corporation au solicitat demararea proiectului minier din localitate. În acest sens, primarul comunei Roșia Montană, Eugen Furdui, a transmis public un mesaj comun al celor 50 de primari din zona Apusenilor, care reprezintă peste 100.000 de locuitori. “Cuvintele noastre trebuie auzite peste tot. Cred că astăzi este cel mai bun moment ca să le arătăm că suntem oameni muncitori, oameni modești, oameni care nu vrem pomeni, nu vrem ajutoare sociale, vrem un loc de muncă. Vrem să muncim nu să cerșim. În spatele meu sunt 50 de primari. Toți suntem nebuni că vrem minerit? Nu suntem nebuni. Vrem locuri de muncă nu vrem altceva”, a spus primarul din Roșia Montană. La rândul său, prefectul de Alba, Gheorghe Feneșer, le-a transmis celor care au ieșit în stradă să protesteze față de proiectul de la Roșia Montană că mai întâi trebuie să se informeze despre acesta. “În ultimele zile au ieșit oamenii în stradă, iar societatea românească s-a divizat în două. Este dreptul lor. Haideți să nu îi hulim. Este un drept câștigat cu trudă, cu sânge după anii ’90. Au dreptul să fie acolo, au dreptul să ceară ce doresc, dar dreptul nostru și obligația noastră este de a-i informa și de a ști și ei cu ce vă con